Adio, bani lichizi din întreaga țară! Primul stat care va renunța la plata cu monedă fizică este Suedia

Autor: Luciana Polite

Publicat: 19-07-2025 06:45

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

În ultimii ani, tendința de a achita, mai degrabă, cu cardul decât cash a crescut simțitor, în special în țările dezvoltate. Tinerii, mai ales, preferă să achite cu telefonul, cu ceasul, dar să nu mai care măruntul și bancnotele. Poate cel mai bine s-a văzut această tendință în Suedia, unde pare că nu va mai dura mult până să se facă trecerea exclusiv la mijloacele digitale de plată.

Anul 2007 a fost cel în care s-a produs marea schimbare. A scăzut numărul plăților cash cu 50%. Acum, maximum 13% din plăți se fac cu bani lichizi. Din 2012, au și o aplicație pentru plăți mobile, numită Swish, pe care o folosesc 8 din 10 cetățeni. Cu pași repezi, țara elimină cash-ul, dar trebuie să se gândească și la categoriile care nu pot fi parte din tranziție.

suedia (2)

Exemple în acest sens sunt: persoanele sărace, cei care nu au conturi bancare sau nu sunt familiarizați cu tehnologia, seniorii, cei care stau pe străzi, cei cu probleme psihice și oamenii care, pur și simplu, nu au voie să aibă cont bancar în țara cu pricina.

CITEȘTE ȘI: Domeniul ajuns la ruină în România. Sunt zeci de mii de oameni care urmează să fie dați afară

Dependența de cash în Suedia, utopie sau distopie? Situația este extrem de diferită, față de România

În vremea în care mulți români ar putea crede că este interesantă abordarea suedeză, pentru cine a rămas devotat plății cash, viața devine un chin. În multe locuri, nu mai poți să plătești parcarea, facturile sau măcar transportul public.

Bătrânii suferă cel mai mult. Dacă stau la sate și merg la oraș, să cumpere ceva ce nu găsesc în proximitate, sunt refuzați. Pur și simplu, unele magazine nu mai au sistemul făcut pentru plata cash.

La o primă impresie, ar părea că autoritățile sunt cele care încearcă să scape de banii cash. Pe de altă parte, Parlamentul Suediei a adoptat legi pentru a obliga băncile să mențină accesul la ATM-uri și servicii de depunere numerar la distanță rezonabilă de locuință. Mai mult decât atât, guvernul și Riksbank (banca centrală) recomandă cetățenilor să păstreze o rezervă minimă de cash pentru situații de urgență, cum ar fi avarii IT sau atacuri cibernetice.

CITEȘTE ȘI: Celebrul serial Netflix, cu scene filmate în România, revine pe micile ecrane cu sezonul al doilea! Producția-fenomen Wednesday are data oficială de lansare pentru august 2025

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri