Adio, București și Cluj! Românii fug în alte două orașe din țară. Prețurile apartamentelor au explodat, cu cât a ajuns să se vândă metrul pătrat

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 07-08-2024 12:53

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Dacă, până acum, marile centre de interes pentru piața imobiliară erau București și Cluj, acum apar primele semne că supremația lor poate ajunge la final. Datele analizate recent de specialiștii din domeniu arată că se conturează noi poli de interes, românii se orientează către alte două orașe din țară, iar prețurile au explodat. 


Într-un singur an, apartamentele din două localități s-au vândut cu prețuri mult mai mari, scumpirile depășindu-le pe cele din Capitală și Cluj Napoca. De fapt, într-una dintre localități, metrul pătrat a ajuns să coste mai mult decât în București.

Evoluție spectaculoasă pe piața imobiliară în două orașe din țară


O analiză realizată de specialiști din domeniul imobiliar dezvăluie o evoluție neașteptată pe piață. În ultimele 12 luni, prețurile apartamentelor din România
au crescut, fenomenul luând amploare mai mare în două localități din țară.

În mod surprinzător, nu este vorba despre București și Cluj Napoca, „preferatele” tradiționale ale dezvoltatorilor și cumpărătorilor, ci despre doi noi jucători pe piață - Brașov și Iași.

În luna iulie 2024, apartamentele din Brașov s-au scumpit cu aproximativ 20% față de aceeași perioadă a anului precedent. Este cea mai mare creștere înregistrată în România.

Te-ar putea interesa și: Bătaie pe apartamentele dintr-un oraș din România. Sunt câte trei cumpărători pentru fiecare locuință scoasă la vânzare. Clujul pierde tot mai mult teren

Prețurile apartamentelor, în creștere. Cât a ajuns să coste un metru pătrat


Astfel, prețul mediu solicitat de proprietarii și dezvoltatorii din Brașov pentru apartamentele scoase la vânzare în iulie a fost de 1.934 euro/mp util, potrivit datelor publicate în Indicele Imobiliare, mai are decât în București, unde metrul pătrat valorează în jur de 1.762 euro.

Valoarea este chiar mai mare, în cazul apartamentelor din blocuri nou construite. În Brașov, aceste proprietăți „se vând cu 2.264 euro/mp util, în timp ce în Capitală proprietățile de acest tip intră pe piață cu un preț mediu de 1.945 euro/mp util, cu 26% mai ridicat față de cel solicitat în luna iulie a anului trecut”, precizează sursa citată.

Al doilea mare salt s-a înregistrat în Iași. Aceeași sursă notează că, în iulie 2024, prețul mediu solicitat cumpărătorilor a crescut cu 17% și a ajuns la valoarea de 1.640 euro/mp util.

Te-ar putea interesa și: Statul bagă mâna-n buzunarul proprietarilor de apartamente. Obligații și taxe noi pentru români: „Trebuie să contribuie la bugetul de stat”
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri