Unul dintre cele mai cunoscute restaurante din România urma să deschidă o nouă locație În Cluj Napoca. Patronul City Grill, care a preluat 49% din Maison des Crêpes, anunțase încă de acum doi ani că are în plan extinderea în orașul lui Emil Boc. Cu toate acestea, acum, când venise termenul mult-așteptat, s-a răzgândit brusc și s-a orientat către altă piață.
Dragoș Petrescu spunea că vrea să investească în noi localuri din Ardeal, în regim de franceză. Se pare că și-a luat gândul, pentru moment, din cauza situației economice actuale și a războiului dintre Rusia și Ucraina. Chiar dacă nu există niciun indiciu clar că ar urma să ajungă conflictul militar și în țara noastră, afaceristul preferă să fie precaut și să evite schimbările mari, cel puțin pentru moment.

Într-adevăr, recunoaște că Cluj Napoca are potențialul de a-i aduce încasări-record. Salariile din zonă sunt mari, puterea de cumpărare, la fel, dar tot i se pare că există un risc prea mare, pe care nu și-l poate asuma, nu acum. Astfel, cei 500.000 de euro nu vor fi alocați orașului lui Emil Boc.
Cluj Napoca iese din schemă pentru Maison des Crêpes, dar Capitala îi ia locul. Acționarul vrea să vină cu un nou concept în Capitală
Cel care deține celebrul lanț de restaurante dorește să aducă un nou concept în București: Petit by Maison des Crêpes. Se va diferenția de locațiile sale cunoscute prin faptul că va fi o braserie artizanală, un răsfăț pentru cei care au posibilități materiale peste medie.
Cluj Napoca nu ar ieși definitiv din schemă, ci doar pentru moment. După ce va exista mai multă predictibilitate în piață, Dragoș Petrescu se va întoarce la planul anunțat în 2022. Estimează că abia la final de 2025 va veni momentul în care să poată aduce francizele în Ardeal. Până atunci, pentru anul 2024, acționarul crede că va reuși să aibă o cifră de afaceri de 700.000 de euro, cu peste 100.000 de euro față de anul anterior.
„Cred că la finalul lui 2025 vom avea o mai mare predictibilitate. Până atunci, prefer să mut focusul de la dezvoltare la consolidare”, a transmis Dragoș Petrescu, conform Profit.ro.

















