De multă vreme, se tot pune problema reorganizării teritoriale a României, care ar duce la dispariția mai multor județe. Încă din mandatul lui Klaus Iohannis s-a pus în discuție propunerea USR, iar acum, Nicușor Dan a venit cu primele declarații, în acest context. În plus, edilul a specificat și o dată la care ar urma să aibă loc marea transformare.
Noul președinte al României a transmis că nu se poate face o reorganizare a României mai devreme de anul 2028. Până atunci, sunt primari care și-au obținut mandatele la alegerile locale din vara anului 2024. Nu ar fi constituțional să fie dați afară înainte de termen. Cert este că va trebui să fie gândit și pus la punct tot procesul încă din anul 2027.

Până atunci, vor fi luate măsuri pentru unitățile administrativ-teritoriale:
„Sunt mai multe paliere de discuţie aici. O reorganizare adevărată administrativ-teritorială nu se poate face mai devreme de 2028 pentru că sunt primarii, consilieri locali care au câştigat alegerile, cu un mandat din partea cetăţenilor, pentru patru ani şi trebuie să respectăm lucrul ăsta. După aceea, da, este necesar ca până în 2027 să reflectăm la chestiunea asta.
Pe de altă parte, ceea ce se poate întâmpla în perioada următoare, următoarea jumătate a lui 2025, început de 2026, este să discutăm de nişte limitări în ceea ce priveşte activitatea concretă a UAT-urilor şi a consiliilor judeţene. De exemplu, un număr maxim de angajaţi raportat la numărul de locuitori, tipul acesta de restructurare este în discuţie”, a mai spus Nicuşor Dan.
Cum ar urma să arate harta reorganizării teritoriale din România, conform proiectului USR. Liniile principale
Harta României ar urmă să se transforme complet, în următoarea perioadă, conform unui proiect de lege al USR. Mai multe județe din România ar urma să fie reorganizate complet, în așa fel încât vor rămâne doar 8 așezări de acest tip. Mai mult decât atât, sectoarele din București ar putea dispărea complet. Vor dispărea o mulțime de instituții de stat, mii de bugetari vor rămâne fără locuri de muncă, primarii vor fi șomeri.
Partidul a depus deja proiectul care vizează schimbarea din temelii a țării noastre. Va fi redus numărul de județe și de localități, în așa fel încât România va arăta astfel:
Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui);
Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea);
Sud-Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Prahova, Teleorman);
Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea);
Vest (Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș);
Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj);
Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu);
București-Ilfov (Municipiul București și Ilfov).



















