Concurența de pe piața de retail din țara noastră este una acerbă, astfel că marii jucători încearcă să adopte cele mai bune strategii pentru atragerea unui număr cât mai mare de clienți. În acest context, grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize a făcut o mutare spectaculoasă, preluând magazinele Profi din România. Mai mult, gigantul a decis să aducă sub aceeași entitate juridică operațiunile pe care le deține în țara noastră, adică Mega Image și Profi.
Piața de retail din țara noastră este un adevărat câmp de luptă pentru marii jucători. Astfel, mutarea realizată de grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, care a preluat magazinele Profi din țara noastră, este o adevărată lovitură pentru concurență. Mai exact, cu cât este mai mare, cu atât un comerciant are forţă mai mare în negocierile şi în relația cu furnizorii săi.
În momentul în care a preluat Profi, grupul belgiano-olnadez Ahold Delhaize, care deţinea deja, în țara noastră, Mega Image, şi-a asumat nişte angajamente în relaţia cu producătorii şi distribuitorii locali. Printre altele, retailerul și-a asumat să nu delisteze furnizorii relevanţi, cei care depind în activitatea lor de cele două rețele (20% din cifra lor de afaceri e realizată în relaţia cu Mega Image şi/sau Profi).
Strategia prin care Ahold Delhaize vrea să-și distrugă concurența
De asemenea, retailerul Ahold Delhaize a decis să aducă sub aceeași entitate juridică operațiunile pe care le deține acum în România, și anume Profi şi Mega Image. Cele două rețele adună aproximativ 2.700 de magazine cu afaceri totale de 25 de miliarde de lei anul trecut. Oficial, fuziunea va avea loc pe datat de 31 martie 2026.
„Situaţia poate fi privită din două perspective – comercială şi legală/financiară. Comercial, ce pot să zic că e vom merge înainte cu ambele branduri. Fiecare reţea are clienţii săi loiali şi angajaţii săi loiali“, a declarat recent, într-un interviu pentru Ziarul Financiar, Claude Sarrailh, CEO al Ahold Delhaize pentru Europa şi Indonezia.
Planuri mari în țara noastră
Grupul belgiano-olandez Ahold Delhaize vede în continuare potenţial de creştere pentru economia locală şi pentru piaţa de retail, motiv pentru care va deschide an de an mai bine de 100 de magazine sub cele două mărci, Mega Image și Profi. .
„Eu sunt optimist când vine vorba de România. Sunt convins că există un potenţial foarte mare aici. De ce spun asta? Pentru e vorba de o ţară întinsă, cu o populaţie importantă. Totodată, potenţialul e foarte bun în două domenii cheie – energie şi agricultură. Nu în ultimul rând, oamenii sunt foarte bine pregătiţi şi educaţi, mă gândesc aici la zona de IT şi inginerie, dar nu numai“, a explicat Claude Sarrailh.

















