Adio, păcănele la parter de bloc. Sălile de jocuri de noroc, din nou în vizorul statului, ce trebuie să demonstreze operatorii pentru autorizație

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 11-02-2025 21:14

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Sălile de jocuri de noroc au intrat din nou în vizorul autorităților, care le vor eliminate de la parterul blocurilor de locuințe.

Farmacii, bănci și păcănele - în ultimii ani, sunt aproape nelipsite de la nivelul inferior al blocurilor din orașele țării. Un nou proiect de lege vrea ca jocurile de noroc să dispară din imobile.

Autoritățile fac încă o încercare în lupta cu aceste unități. Potrivit documentului, operatorii economici care doresc să deschidă săli cu jocuri de noroc să demonstreze înainte că această locație nu se află la parterul blocurilor de locuințe pentru a primi autorizația de funcționare, potrivit Observator News.

Te-ar putea interesa și: Escrocherie în stil pur românesc. A tras Jackpotul și a câștigat 60.000 de euro, însă marele cazino refuză să-i dea banii

Autoritățile române nu mai vor păcănele și săli de jocuri de noroc la parter de bloc

Nu este primul demers de acest fel apărut la noi în țară, dar cele mai multe au rămas însă la stadiul de propunere.

În luna mai a anului 2024, Camera Deputaților a adoptat modificarea Codului Penal prin care „desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc ori desfăşurarea acestora într-un spaţiu amplasat într-o localitate cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă”, conform unui amendament admis la proiectul de lege iniţiat de către deputatul PSD Alfred Simonis.

„Eliberarea de către primărie a adeverinţei ce atestă numărul de locuitori cu nerespectarea datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică rezultate din ultimul recensământ al populaţiei şi locuinţelor, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la șase luni la trei ani”, mai prevede un amendament admis la proiectul de lege.

Inițiatorul legii a numit demersul „o nouă lovitură pe care o dăm industriei jocurilor de noroc”.

„Practic, după ce această lege va intra în vigoare, eliminăm orice vulnerabilitate a primei legi votate şi se vor închide şi cele 5% care nu s-au închis în localităţile de sub 15.000 de locuitori. Este o nouă lovitură pe care o dăm industriei jocurilor de noroc”, a spus, la acea vreme, Alfred Simonis.

Te-ar putea interesa și: „La revedere” păcănele în România! PNL ia atitudine, după ce un farmacist s-a sinucis din patima jocurilor de noroc

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri