Adio, pensii pentru baby-boomers! În următorii ani am putea asista la un fenomen neobișnuit cu angajați care să lucreze până la vârste venerabile

Autor: Luciana Polite

Publicat: 10-11-2024 07:27

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Baby boomerșii riscă să fie generația fără pensii, din cauza unui nou fenomen care a acaparat piața muncii. În vremea în care mulți așteaptă să aibă măcar vârsta minimă necesară pentru retragere, această categorie ar putea să se lipsească de venitul binemeritat. Vizați sunt cei care s-au născut între anii 1946 și 1964, respectiv cei care au acum între 78 și 60 de ani și locuiesc, în special, în Marea Britanie.

Din perioada pandemică, angajatorii și-au dat seama că lucrătorii dau randament și de acasă, poate chiar sunt mai eficienți, în unele cazuri. Inclusiv după lockdown, au decis să le lase posibilitatea de a munci remote su hibrid (când acasă, când la birou).

pensii

În prezent, statisticile arată că peste 70% dintre boomerii din Marea Britanie au ales varianta hibrid, iar restul au rămas doar pe munca de acasă. Astfel, reușesc să economisească timpul pe care l-ar fi pierdut pe drum, dar și cel în care se aranjau (în special femeile). Orele strânse le folosesc pentru propriile lor plăceri, dar și sarcini din casă. Se ocupă de curățenie, de grădină, pescuiesc, fac yoga și tot ce ar face un pensionar, dar nu renunță la job.

CITEȘTE ȘI: Ce se întâmplă, de fapt, cu pensiile din luna noiembrie. Calendarul dă peste cap multe dintre calculele făcute de seniori în această perioadă

De ce baby-boomerșii ar putea rămâne fără pensii. Alegerea este una personală, nu ține de competențele statului

Un sondaj Smart Energy GB, realizat recent, a arătat că 90% dintre aparținătorii acestei generații sunt mulțumiți de stilul lor de viață. Se pot lipsi de pensii pentru că nu au de gând să mai iasă din câmpul muncii. Preferă să aibă salariul în continuare și să lucreze liniștiți. Prin această metodă, nu duc lipsa banilor, au o ocupație, dar și timp să se preocupe de pasiunile lor.

Sunt mulți britanici care se pensionaseră, apoi s-au gândit să se întoarcă la muncă. Alții au deja planuri să-și caute un job. Aparent, au crezut că vor fi mai fericiți când vor avea tot timpul liber, dar au început să se plictisească, în special cei care nu au urmași.

Mai sunt și alte cazuri în care seniorii nu aveau cum să trăiască din pensii și au decis să muncească și dacă au trecut de 65 de ani. Statele Unite ale Americii sunt un exemplu în acest sens, dar se întâmplă și în România.

CITEȘTE ȘI: „Palma” dată de stat pentru pensionarii nedreptățiți de CNPP. Mulți seniori nu își vor mai vedea niciodată banii cuveniți!

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri