Adio, permis de conducere românesc în forma actuală. Schimbarea actului care certifică dreptul de șofa o mașină este obligatorie pentru toți conducătorii auto

Autor: Luciana Polite

Publicat: 18-07-2025 06:08

Actualizat: 18-07-2025 06:10

Article thumbnail

Sursă foto: Bugetul.ro

Toți românii care au permis de conducere valabil ar urma să fie nevoiți să-și schimbe actele. Vor trece la varianta digitală a actului, așa cum se întâmplă deja, în multe județe, cu buletinele. Uniunea Europeană a dat deja directiva și nu există cale de întoarcere: până în 2030, este regulă obligatorie.

Directiva se presupune că ar urma să aducă mai multă siguranță pe șoselele Uniunii. Unele țări, cum ar fi Spania și Austria, au făcut deja primele demersuri în acest sens. În România, pe de altă parte, nu se știe o dată exactă, dar se anticipează octombrie 2025.

permis de conducere

Actul cel nou va putea fi vizualizat de pe telefonul mobil și va avea o valabilitate de 15 ani. Ulterior, va putea fi înnoit. Cine dorește, ar urma să-și poată păstra și permisul în format fizic.

Nu doar aspectul pe care îl are un permis de conducere se schimbă, ci și anumite reguli pentru șoferi. De exemplu, cei de la Hotnews notează că ar urma să învețe despre riscurile la care sunt expuse toate categoriile care se găsesc pe drum, în diferite condiții meteo. Bonus: începătorii care consumă alcool sau droguri în primii 2 ani ar urma să aibă parte de sancțiuni grave.

Există și vești mai îmbucurătoare, cum ar fi că în unele țări UE, vei avea voie să-ți iei permis de conducere și să-l folosești, dacă ești însoțit, de la 17 ani.

CITEȘTE ȘI: Avem calculul exact! Atât încasează indienii care lucrează ca livratori de mâncare în București, ajung să fie bogați în țara lor

Ce se va întâmpla în România cu noul permis de conducere. Schimbări semnificative pentru șoferii noștri

Sursa citată anterior a discutat cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), despre acordul efectuat în luna martie, între Parlamentul European și România. Se pare că încă nu avem o formulă clară de funcționare:

„Având în vedere că documentele negociate până la acest moment comportă un caracter limitat în scopul diseminării publice, nu ne putem pronunța cu privire la mecanismele exacte din cuprinsul lor și nici nu le putem comunica până la momentul adoptării și publicării formale.

Esențial este faptul că șoferii vor continua să aibă dreptul de a solicita un permis de conducere fizic”, a transmis DGPCI pentru HotNews.

Așadar, românii mai au de așteptat până să primească un răspuns concret din partea autorităților, cu privire la noul permis de conducere.

CITEȘTE ȘI: „Rămas-bun”, PNRR! Autoritățile de la Bruxelles desființează planurile României de a folosi banii UE pentru spitalele și autostrăzile deja discutate, ce urmează

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri