În vremea comunismului, era una dintre cele mai strălucitoare clădiri din Mamaia, unde era o adevărată plăcere să te cazezi. Aveai toate condițiile, așa cum își amintesc, cu mare nostalgie, turiștii vremii. Totuși, în ultimii ani, nimeni nu și-a mai dat interesul să reabiliteze Hotelul Perla. În acest context, un investitor a pus ochii nu neapărat pe clădire, ci mai mult pe teren.
Hotelul ar urma să fie reconstruit de la zero. Inițial, fusese proiectat ca o cazare de două stele, în vremea lui Nicolae Ceaușescu, dar acum ar urma să ajungă chiar la 5 stele! Proiectul este destul de îndrăzneț, dar ar urma să presupună demolarea vechii clădiri și înlocuirea cu una complet nouă, de peste 12.000 de metri pătrați.

Nu doar acest loc de poveste, ci și Teatrul de Vară intră în proces de reconstrucție. Practic, Mamaia își schimbă aspectul, în urma unei investiții uluitoare. Unii se plâng că se strică o parte de istorie, alții se bucură că vechile clădiri nu vor ajunge să reprezinte un pericol.
Hotelul Perla ar urma să fie demolat complet. Clădirea din Mamaia a fost cumpărată încă din anul 2022 de un afacerist ieșean
În 1962, Hotelul Perla a fost ridicat într-o perioadă în care turismul românesc era în plină ascensiune. Arhitecții vremii îl numeau „străjeru de la poarta mării”, era la mare căutare. Totuși, după căderea regimului comunist, nu a mai existat interes pentru păstrarea bunelor condiții din locație.
În urmă cu 3 ani, un ieșean a dat 6,5 milioane de euro pentru a cumpăra și acest hotel din Mamaia, chiar dacă avea și altele în portofoliu. Are în plan să facă în loc un hotel cu apartamente de vacanță, penthouse, piscine. Va demola cele 8 corpuri vechi: hotelul, restaurantul, piscina, dar și anexele - o cofetărie, o sală de spectacole și un spațiu comercial.
„Hotelul PERLA este un simbol al dezghețului arhitecturii moderne din România. PERLA a fost și este un reper nu numai pentru Litoralul Mării Negre, dar și al arhitecturii valoroase, aliniată tendințelor internaționale".
Și Teatrul de Vară din Mamaia, inaugurat în 1963, este în proces de reabilitare. Din anul 2013, aici nu s-a mai ținut niciun spectacol. Distrus și cu lacătul pe porți, teatrul unde s-au lansat nume mari ale scenei românești a ajuns în ultimii ani să fie o ruină.
Lucrările au început în aprilie, iar valoarea totală a investiției se ridică la 19 milioane de lei, din bugetul local. Noul teatru va găzdui și galerii de artă”, a transmis Uniunea Arhitecților din România, pe Facebook, în acest context.



















