Decizia districtului școlar din Los Angeles a fost anunțată într-un moment în care guvernatorul Californiei vrea să interzică utilizarea acestor gadgeturi în școli pentru a limita impactul lor asupra sănătății mintale a elevilor.
În Los Angeles, administrația va trebui să pună la punct un plan prin care să împiedice utilizarea telefoanelor mobile şi a rețelelor de socializare pe tot parcursul zilei.
„Şcolile care au implementat deja o zi fără telefoane raportează rezultate incredibile: copiii sunt mai fericiţi, vorbesc între ei, rezultatele lor şcolare sunt mai bune. Aşa că eu cred că este o idee căreia i-a venit timpul”, a explicat Nick Melvoin, membru al consiliului de administraţie al districtului, care a propus interdicţia.
(VEZI ȘI: E alertă pentru românii care dau comenzi pe Temu și Shein. Aplicațiile vor avea reguli stricte în viitor)
Fără smartphone în școlile din Los Angeles
Rezoluţia lui Nick Melvoi a citat cercetări care arată că utilizarea excesivă a telefoanelor mobile este asociată cu o creştere a stresului, anxietății, depresiei, problemelor de somn, sentimentelor de agresivitate şi gândurilor suicidare la adolescenți. Potrivit studiilor, în cazul celor care nu folosesc un smartphone s-a constatat o îmbunătățire a rezultatelor școlare.
În ciuda faptului că rețelele de socializare sunt extrem de populare în Statele Unite ale Americii, autoritățile sunt tot mai preocupate de impactul acestora asupra vieţii tinerilor americani.
În cursul zilei de luni, medicul Vivek Murthy a publicat un articol în New York Times în care solicită mesaje de prevenire, precum cele de pe pachetele de ţigări. Mai mult, medicul a cerut ca platformele de socializare să publice avertismente clare „pentru a atenţiona oamenii asupra pericolelor semnificative pe care le reprezintă pentru sănătatea mintală a adolescenţilor”.
Totodată, medicul Vivek Murthy a subliniat că petrecerea a mai mult de trei ore pe zi pe reţelele de socializare dublează riscul de a provoca simptome legate de depresie şi anxietate la adolescenți. Potrivit acestuia, în vara anului 2023, tinerii petreceau în jur de 5 ore pe zi pe aceste aplicaţii.
Încă de anul trecut, statul Florida, condus de republicanul Ron DeSantis, a interzis utilizarea smartphone-urilor în şcoli. Planuri similare sunt în curs de desfășurare în Oklahoma, Kansas, Vermont, Ohio, Louisiana şi Pennsylvania.
(NU RATA: Dezastrul economic al României, confirmat de Uniunea Europeană. Datele oficiale arată, pentru a cincea lună consecutivă, problema cu care se confruntă fiecare cetățean)


















