Grecia se confruntă cu probleme economice tot mai mari, astfel că guvernul condus de Kyriakos Mitsotakis este gata să ia mai multe măsuri dure. În acest context, duminică, 15 decembrie 2024, premierul elen a anunțat că vor fi eliminate comisioanele și taxele bancare pentru anumite tranzacții. Această măsură face parte dintr-un plan mai amplu ce are ca scop să ajute gospodăriile din Grecia să facă față costurilor tot mai ridicate ale vieții.
Criza economică din Grecia capătă proporții, astfel că guvernul condus de Kyriakos Mitsotakis este gata să ia măsuri pentru protejarea consumatorilor. În acest context, premierul elen a anunțat că Grecia va elimina comisioanele și taxele bancare pentru unele tranzacții cu amănuntul.
În cursul zilei de duminică, în plenul Parlamentului elen, înainte ca acesta să aprobe bugetul de stat pentru 2025, care prevede o creștere de 2,3% anul viitor, Kyriakos Mitsotakis a anunțat că va legifera un plafon de 0,5 euro pentru transferurile de bani de până la 5.000 de euro. Mai mult, premierul a dezvăluit că intenționează să elimine taxele pentru tranzacțiile cu statul și companiile de utilități. Cu acest prilej, Mitsotakis a subliniat că este momentul ca guvernul să ia măsuri clare pentru a veni în ajutorul populației care este expusă în fața costurilor tot mai ridicate ale vieții.
Grecia va elimina taxele și comisioanele bancare pentru anumite tranzacții
De asemenea, guvernul condus de Kyriakos Mitsotakis intenționează ca din anul 2026 să dubleze impozitul pentru aproximativ 25.000 de proprietăți imobiliare pe care băncile le au în evidențele lor și care nu sunt utilizate. Prin această măsură se încearcă stimularea ofertelor de locuințe, dar și reducerea chiriilor.
În Grecia, veniturile creditorilor din comisioane și taxe pe tranzacțiile cu amănuntul se ridică la aproximativ 200 de milioane de euro anual. Potrivit analiștilor, reducerea comisioanelor ar putea costa băncile zeci de milioane de euro anual.
Cele patru bănci importante din Grecia și-au redus rata creditelor neperformante la sub 6%, față de 45% în 2017. Anul trecut, ele au înregistrat profituri de 3,8 miliarde de euro (aproximativ 4 miliarde de dolari) și intenționează să distribuie dividende din profiturile din 2024 pentru prima dată în ultimii 16 ani.
Premierul Kyriakos Mitsotakis, al cărui partid a înregistrat recent o scădere în sondajele de opinie, a declarat că 100 de milioane de euro suplimentare din sistemul bancar vor fi folosite pentru renovarea și construcția de școli.
















