După ce Australia a interzis începând de miercuri, 10 decembrie 2025, accesul la rețelele de socializare pentru tinerii de sub 16 ani, o țară europeană vrea să ia o decizie similară. Anunțul a fost făcut chiar de către șeful statului, astfel că în viitorul apropiat măsura ar putea fi pusă în aplicare.
Începând de miercuri, copiii din Australia nu mai au acces la rețelele sociale, după ce autoritățile au impus o interdicție fără precedent pentru cei cu vârsta sub 16 ani, menită să îi protejeze de riscurile mediului online. Până acum, niciun alt stat nu a luat măsuri atât de drastice, iar punerea în aplicare a noii legi este urmărită cu atenție de legislatorii din întreaga lume.
„Aceasta este ziua în care familiile australiene recâştigă puterea de la aceste mari companii de tehnologie. Ele afirmă dreptul copiilor de a fi copii şi al părinţilor de a avea mai multă linişte sufletească”, a declarat premierul australian Anthony Albanese, pentru postul public de televiziune ABC.
Cele 10 platforme interzise în Australia pentru copiii cu vârsta sub 16 ani sunt: Instagram, Facebook, Threads, Snapchat, YouTube, TikTok, Kick, Reddit, Twitch şi X. Reprezentanții acestor platforme susțin că vor respecta interdicția, folosind tehnologia de verificare a vârstei pentru a identifica persoanele sub 16 ani şi a le suspenda conturile, dar nu cred că acest lucru va spori siguranța copiilor.
Țara din Europa care vrea să interzică accesul copiilor la Instagram și Facebook
Miercuri, președintele Emmanuel Macron a confirmat că dorește „să impună tuturor rețelelor sociale verificarea vârstei” utilizatorilor lor şi să interzică accesul celor sub „15 sau 16 ani”, printr-un proiect de lege ceva fi depus în parlament la începutul lui 2026,
„Obiectivul este de a depune un text de lege al guvernului încă din ianuarie' 2026 şi 'a-l face votat în cel mai bun termen. Australia tocmai a făcut acest lucru.
Cu cât creşte timpul de ecran, cu atât scad performanţele educaţionale (...), cu cât creşte timpul de ecran, cu atât cresc problemele de sănătate mintală , a declarat Emmanuel Macron, vorbind despre un „consens pe cale să se realizeze” pe acest subiect,
Deputatul Gabriel Attal a anunțat săptămâna trecută că o propunere de lege de interzicere a rețelelor sociale pentru minorii sub 15 ani urmează să fie dezbătut în Adunarea Națională ce va avea loc pe datat de 19 ianuarie 2026.









