Trotinetele electrice au devenit foarte populare printre români, astfel că au invadat majoritatea orașelor din țara noastră. De multe ori însă, cei care folosesc aceste vehicule de transport personal nu respectă nicio regulă de circulație, provocând accidente. În acest context, autoritățile locale din Buzău intenționează să restricționeze circulația acestor trotinete în anumite zone din oraș.
În majoritatea orașelor din țara noastră au apărut tot mai multe trotinete electrice, care sunt considerate o alternativă excelentă de deplasare. În general, ele sunt preferate de tineri, care de multe ori nu respectă regulile de circulație. Astfel, nu de puține ori, aceste mici vehicule de transport personal au fost implicate în accidente, unele chiar foarte grave.
În ultima perioadă, autoritățile din Buzău au sesizat o creștere a numărului utilizatorilor de trotinete, dar şi a neregulilor în trafic. Totodată, în ultima lună, agenți din cadrul Poliţiei Locale Buzău au desfăşurat 20 acţiuni de verificare. În plus, aceștia au împărțit sute de flayere utilizatorilor de trotinete electrice.
Zonele vizate de oamenii legii au fost aleile din Parcul Crâng, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Bulevardul Unirii şi strada Cuza Vodă. Agenții au aplicat avertismente utilizatorilor de trotinete care nu au respectat regulile de circulaţie.
Un oraș din România introduce reguli stricte pentru cei care utilizează trotinete electrice
În contextul în care parcurile şi bulevardele atrag mii de persoane în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău a propus Primăriei Municipiului Buzău interzicerea circulației trotinetelor electrice în anumite zone din oraș. Vizate sunt parcurile din Buzău, dar și Bulevardul Nicolae Bălcescu, care în timpul weekendului devine pietonal. Propunerea are ca principal scop preîntâmpinarea producerii unor accidente.
„Am solicitat o analiză la nivelul municipiului vizavi de comportamentul în trafic al trotinetiştilor. Observăm zilnic că se deplasează în condiţii în care nu ar trebui, câte doi pe un astfel de vehicul, fără a purta elemente de siguranţă, cască, cotiere, genunchiere. Ei se pot deplasa pe pistele de biciclete acolo unde sunt construite şi pe partea carosabilă, în niciun caz pe trotuar.
Venim cu o propunere către administraţia locală. Dorim să limităm accesul trotinetelor pe timpul weekendului, mai ales pe acele artere care devin pietonale. De asemenea, interdicția ar trebui aplicată inclusiv în parcuri", a declarat pentru Agerpres, şeful Biroului Rutier din cadrul IPJ Buzău, cms.şef Silviu Dinu.



















