Românii își iau adio de la vacanțe ieftine în Bulgaria. Prețurile cerute de unitățile de cazare din stațiunile adorate de turiștii de la noi din țară vor exploda în viitorul sezon estival.
De o bună perioadă de timp, tot mai mulți români au renunțat la vacanțele pe litoralul românesc al Mării Negre, preferând stațiunile bulgare. Principalul motiv din spatele alegerii l-au reprezentat, fără dar și poate, tarifele mai mici de la vecini. De acum, lucrurile se vor schimba.
Concluziile discuțiilor purtate la Burgas între reprezentanții industriei turismului de la Marea Neagră și ministrul Turismului, Miroslav Borshosh, sunt vești nedorite pentru turiștii cu planuri de vacanță, care vor fi nevoiți să își regândească bugetul.
Te-ar putea interesa și: Ghinionul Bulgariei devine norocul românilor. O fabrică importantă de la vecini se mută cu totul la noi în țară
Cu cât se scumpește cazarea în Bulgaria în sezonul estival
În timpul întâlnirii, cele mai importante teme abordate au fost dificultățile cu care se confruntă sectorul turismului, inclusiv evoluția prețurilor, rezervările timpurii și întârzierea înființării Fondului de garantare turistică, scrie Agerpres, citând Novinite.
În aceste condiții, prețul pentru o noapte de cazare în unitățile din Bulgaria ar urma să crească cu 30% în sezonul de vară.
În ceea ce privește rezervările timpurii pentru 2025, a fost raportată o creștere de 10-20%, a informat ministrul Turismului.
Cerința UE de înființare a unui Fond de Garantare pentru Protecția Consumatorilor - amânată de patru ani în Bulgaria - naște și acum divergențe, a punctat Borshosh. Oficialul a spus însă că acestea vor fi rezolvate în următoarele trei luni.
Ministrul subliniat că este nevoie de o mai mare transparență în sectorul turismului, referindu-se la operatorii care obțin profit din turism fără a-și îndeplini obligațiile financiare. Eliminarea acestor practici este una dintre prioritățile instituției pe care Borshosh o conduce.
Guvernul bulgar își oferă tot sprijinul pentru promovarea Burgas în cursa pentru a deveni Capitala Europeană a Culturii în 2032.
Te-ar putea interesa și: Bulgaria trece la EURO. De ce România nu a primit încă undă verde? Capitolul la care ţara noastră stă prost



















