Valea Oltului este una dintre cele mai circulate drumuri din țara noastră, un număr uriaș de autoturisme tranzitând această zonă în fiecare an. Se pare că șoferii vor avea în curând la dispoziție o alternativă mai puțin aglomerată pentru a străbate această regiune. Este vorba despre Drumul Loviștei, care, după ani de așteptare, a intrat în modernizare.
Este de notorietate faptul că Valea Oltului este una dintre cele mai circulate și aglomerate șosele din țara noastră. Astfel, apariția unei alternative la acest drum ar fi o adevărată ușurare pentru foarte mulți șoferi care tranzitează zona.
O alternativă mai puțin aglomerată pentru cei care străbat Valea Oltului este Drumul Loviștei, care traversează zona montană a județului Vâlcea, de la Câineni până la Curtea de Argeș. De ani buni, modernizarea acestui drum a fost însă amânată, astfel că Valea Oltului a rămas până în prezent singura variantă pentru șoferi.
Au început lucrările de modernizare a Drumului Loviștei
În cursul zilei de marți, 19 august 2025, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat că au început lucrările de modernizare a drumului judeţean 703H - Drumul Loviştei, care beneficiază de o investiție de aproximativ 35 de milioane de euro.
„Au început lucrările pe Drumul Loviştei. Zi importantă pentru Ţara Loviştei şi pentru judeţul Vâlcea. Astăzi, am dat startul lucrărilor de modernizare a Drumului Loviştei – DJ 703 H, o investiţie de circa 35 de milioane de euro. Este un moment pe care vâlcenii din această zonă l-au aşteptat de zeci de ani, iar astăzi putem spune că modernizarea Drumului Loviştei a intrat efectiv în linie dreaptă. Prin proiect, vor fi modernizaţi cei 31,3 kilometri de drum, care pleacă de la limita cu judeţul Argeş, traversează localităţile Perişani, Titeşti, Boişoara şi Câineni, până la intersecţia cu DN 7”, a anunțat preşedintele CJ Vâlcea.
Când vor fi gata lucrările
Potrivit președintelui CJ Vâlcea, constructorul va începe lucrările de la limita cu județul Argeș, din zona Poiana – Perişani, una dintre zonele cele mai afectate de starea precară a drumului. Ulterior, lucrările vor continua și în celelalte localități. În plus, Constantin Rădulescu a explicat că proiectul include și reabilitarea a opt poduri existente, construirea a trei poduri noi, amenajarea drumurilor laterale, podeţe de acces, rigole betonate şi parcări. Termenul de finalizare a lucrărilor este de trei ani.
„În trei ani, vom avea acest drum modernizat de la un capăt la altul. Pe parcursul lucrărilor vom avea consultări periodice cu primarii din zonă, cărora le mulţumesc pentru buna colaborare. De acum înainte, vom fi împreună ‘diriginţi de şantier’ pentru ca acest proiect să devină realitate. Totodată, vom fi în permanentă legătură cu cei care lucrează la autostradă, pentru ca oamenii din Ţara Loviştei să sufere cât mai puţin în tot acest timp. Ştiu că urmează o perioadă intensă, dar sunt convins că, odată finalizat, acest drum va deschide zona către turism şi va crea noi perspective de dezvoltare pentru întreaga Ţară a Loviştei”, a tmai spus Constantin Rădulescu.



















