Sute de clienți Nordis care au vrut să cumpere apartamente în zonele rezidențiale dezvoltate de companie și au plătit bani în avans se consideră păgubiți, întrucât nu au intrat în posesia locuințelor.
La începutul lunii februarie, patronii Nordis, Emanuel Poștoacă și Vladimir Ciorbă, soția celui din urmă, fosta șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, plus alte persoane au fost reținute de DIICOT în baza unor acuzații care vizau constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, evaziune fiscală și înșelăciune. Aceștia ar fi încasat 195 de milioane de euro de la clienți.
În luna august, oamenii de presă au scris despre dimensiunea căpătată de povestea cunoscută printre români drept „Țeapa Nordis”. Totul s-a întâmplat în urma apariției motivării judecătoarei care a ridicat sechestre uriașe instituite de procuror asupra bunurilor imobile - hotelul Nordis Mamaia, sute de apartamente, locuri de parcare, terenuri, asupra conturilor și acțiunilor patronilor și a directoarei juridice Camelia Bîndiu.
Continuă povestea „Țeapa Nordis”
În schimb, judecătoarea Florina Rizescu a menținut sechestrul de până la concurența sumei de 15 milioane de euro pe acțiunile deținute de Nordis Management - „mămica” grupului - în cadrul altor companii. Cei de la g4media.ro au notat că nu este foarte clar cât de valoroase sunt, de fapt, acele acțiuni.
Un alt detaliu important? Decizia de menținere a sechestrului pe acțiunile Nordis Management nu este precizată ca atare în dispozitivul hotărârii, ci doar în motivare. Experții au tras un semnal de alarmă în legătură cu acest aspect. Decizia judecătoarei este definitivă și nu poate fi atacată.
Florina Rizescu a aplicat termenele care se referă la măsurile preventive în cazul măsurilor asiguratorii, adică a calculat termenele pe zile și pe ore, nu pe luni.
Procurorul DIICOT a instituit sechestrele pe 31 ianuarie și pe 3 februarie 2025 și le-a menținut pe 31 iulie 2025. Conform legii, termenul de menținere și de verificare a măsurilor asiguratorii este de șase luni în etapa anchetei și de un an în faza procesului aflat în instanță.
Legat de sechestrele instituite la capătul lunii ianuarie, judecătoarea Florina Rizescu a tras concluzia că procurorul nu a respectat termenul de șase luni pentru prelungirea (menținerea) măsurii care se încheia, potrivit ei, pe 29 iulie 2025, iar în accepțiunea procurorului, pe 31 iulie.
În privința sechestrelor instituite pe 3 februarie, judecătoarea a argumentat că procurorul a fost cel care a ridicat sechestrele pe conturile Nordis Management deschise la două bănci și nu a prelungit sechestrul pe conturile Nordis deschise la o altă bancă, cea de-a treia.
Concluzia? Decizia judecătoarei de a ridica sechestre valoroase din dosarul Nordis este una foarte controversată.
TE-AR PUTEA INTERESA: Legăturile primejdioase din trecutul Laurei Vicol. Condamnările și închisoarea nu i-au ocolit pe apropiații blondei de la Nordis
Declarațiile experților: „Judecătoarea Rizescu a reinventat dreptul”
Daniela Panioglu, o fostă judecătoare de la Curtea de Apel București, a transmis că procurorul era în termenul de șase luni atunci când a extins măsurile asiguratorii.
„În cazul măsurilor asiguratorii, termenul este pe luni, și nu pe zile și ore, prin urmare se aplică dispozițiile articolului 269, alineatul 3, Cod de procedură penală, conform cărora termenul pe luni se împlinește la sfârșitul zilei corespunzătoare a ultimei luni, ceea ce înseamnă că, în cazul în care măsura asiguratorie a fost luată pe data de 31 ianuarie, termenul de șase luni se împlinește pe data de 31 iulie, la sfârșitul zilei.
Prin urmare, ordonanța de prelungire a măsurii emisă la data de 31 iulie 2025 este în termen, iar măsurile asiguratorii sunt executorii”, a declarat Daniela Panioglu, conform sursei citate
Un magistrat care nu a dorit să își dezvăluie identitatea a spus: „Sunt două categorii de termene. Procedurale și substanțiale. La măsurile asiguratorii sunt procedurale. La arestare, substanțiale. Aici, judecătoarea Rizescu a reinventat dreptul, le-a considerat substanțiale”.
Un alt magistrat, sub protecția anonimatului, a afirmat următoarele: „Motivarea judecătoarei Rizescu este halucinantă. În esență, preia niște opinii doctrinare izolate pentru a concluziona că termenul de șase luni este unul substanțial. Sechestrul important din 31 ianuarie 2025, care viza sute de apartamente, a fost eliminat, însă a menținut o parte din sechestrul din 3 februarie care vizează acțiunile Nordis la diverse firme și despre care nu e clar cât sunt de valoroase”.
Pe ce a pus procurorul DIICOT sechestru
George Militaru este procurorul DIICOT care a instituit sechestre în dosarul Nordis prin două ordonanțe din 31 ianuarie 2025 și 3 februarie 2025, prelungindu-le cu șase luni prin altă ordonanță din 31 iulie 2025.
În total, suma de bani se apropie de pragul de 90 de milioane de euro, după cum urmează:
sechestru de până la aproximativ 66 de milioane de euro asupra acțiunilor pe care Vladimir Ciorbă le deține la mai multe firme din grupul Nordis
„părţile sociale deţinute de inc. Ciorbă Vladimir-Răzvan în cadrul N’ORDIS MANAGEMENT S.R.L (…), cota de 46% din părţile sociale (2622 părţi sociale),
în cadrul CAR STUDIO DETAILING S.R.L. (…), cota de 10% din părţile sociale (2 părţi sociale),
în cadrul HATHOR TRADING ESTATE S.R.L., (…) cota de 50% din părţile sociale (10 părţi sociale),
în cadrul NORDIS HOTEL S.R.L., (…), cota de 41% din părţile sociale (41 părţi sociale),
în cadrul NORDIS BUILDING MANAGEMENT S.R.L., (…), cota de 30% din părţile sociale (30 părţi sociale),
în cadrul NORDIS VIEW S.R.L. (…), cota de 32% din părţile sociale (32 părţi sociale),
în cadrul LAMPP BUILDING PROJECT S.R.L. (fostă NORDIS BEST CONSTRUCT SRL) (…), cota de 100% din părţile sociale (100 părţi sociale)
în cadrul BEST LUXURY INVESTMENT S.R.L. (…), cota de 100% din părţile sociale (100 părţi sociale),
în cadrul GUSTO BAZAAR S R.L. (…), cota de 100% din părţile sociale (20 părţi sociale), până la concurenţa sumei de 308.865.634 lei şi 4.713.143.34 euro”, se arată în motivarea consultată de presă.
sechestru de până la 1.75 milioane de euro asupra unor apartamente, terenuri și acțiuni ale lui Poștoacă, asociatul lui Ciorbă
„apartament cu 3 camere (…) situat în mun. Bucureşti, str. Eugen Brote (…), Sectorul 1,
teren 12 mp (…) situat în mun. Bucureşti, str. Eugen Brote (…), Sectorul 1 (…)
teren intravilan 8 mp (…) situat în mun. Bucureşti, str. Alexandru Ivasiuc (…), Sectorul 6 (…)
părţile sociale deţinute de suspectul Poştoacă Florin-Alexandru în cadrul
NORDIS VIEW S.R.L. (…), cota de 5% din părţile sociale (5 părţi sociale),
MAPP DEVELOPMENT S.R.L. (fostă NORDIS FELIX S.R.L.) (…), cota de 11% din părtile sociale (11 părţi sociale),
NORTH POINT PREMIUM INVESTMENT S.R.L. (…), cota de 50% din părţile sociale (15 părţi sociale), până la concurenţa sumei de 3.446.469,5 lei şi 1.071.111 euro”, s-a mai arătat în motivare.
sechestru de până la 4.3 milioane de euro asupra bunurilor și acțiunilor directoarei juridice a Nordis, Camelia Bîndiu
„Volkswagen Touareg, fabricaţie 2016 (…)
Dacia Sandero, fabricaţie 2022 (…)
suma de 469.299,39 lei, transferată în subcontul (…) deschis de Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate la UNICREDIT BANK S.A. pe numele suspectei la dispoziţia Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
apartament cu 4 camere (…) situat în mun. Bucureşti, Intr. Epocii (…), Sectorul 1,
teren intravilan 16 mp (parcare),(…), situat în mun. Bucureşti, Intr. Epocii(…) Sectorul 1,
cota de ½ din apartament cu o cameră (…), situat în loc. Mamaia, bdul. Mamaia (…), jud Constanta,
cota de ½ din teren intravilan (…), în suprafaţă de 473 mp, situat în sat Mândran (…) jud. Braşov,
cota de ½ din teren în suprafaţă de 250 mp, împreună cu casă şi dependinţe (…), situat în sat Mândra, jud. Braşov (…)
teren în suprafaţă de 723 mp (…) şi casă, situate în sat Mândra, jud. Braşov”, s-a mai notat în motivare.
sechestru de până la 15 milioane de euro asupra bunurilor și acțiunilor deținute de Nordis Management
„bunuri imobile aparţinând suspectei NORDIS MANAGEMENT S.R.L. (…) până la concurenţa sumei de 58.084.705,62 lei şi 3.219.032,79 euro, conform ordonanţei nr. 1854/D/P/2022 din data de 31.01.2025 (…)
părţile sociale deţinute de suspecta NORDIS MANAGEMENT S.R.L. (….) în cadrul NOBILEO REAL ESTATE S.R.L. (fosta NORDIS PREMIUM PROPERTIES SRL) (…), cota de 95% din părţile sociale (95 părţi sociale),
în cadrul NORDIS MAMAIA S.R.L. (…), cota de 100% din părţile sociale (100 părţi sociale),
în cadrul SC BERTUZZI MOBILI S.R.L. (…), cota de 60% din părţile sociale (60 părţi sociale), până la concurenţa sumei de 58.084.705,62 lei şi 3.219.032,79 euro”, s-a mai arătat în motivare.



















