Adolescenții anului 2025 trăiesc o dramă. Psihologii atrag atenția asupra impactului nepotrivit pe care-l are programul școlar asupra celor tineri

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 25-04-2025 05:20

Article thumbnail

Sursă foto: bzi

Formarea unui adolescent, care să devină un viitor adult perfect funcţional din toate punctele de vedere, este în strânsă legătură cu programul pe care copiii şi tinerii îl urmează la şcoală. Iar orarul ce debutează prea devreme în fiecare zi afectează negativ.

În ţara noastră, elevii de liceu se trezesc adesea la 5:30 sau 6:00 pentru a ajunge la școală la ora 7:30 sau mai devreme. E un ritm care le afectează somnul, concentrarea și sănătatea emoțională – iar efectele se văd deja.

Citiţi şi: Educaţia elevilor din România, sacrificată din cauza infrastructurii precare. Şcolile nu mai au săli ca să-i primească pe copii

Psihologii trag un semnal de alarmă

Adolescenții adorm mai târziu din motive biologice, nu din lipsă de disciplină. Așadar, ei nici nu ar trebui treziţi cu "noaptea-n cap", la ore foarte matinale, pentru că acest obicei le dă sănătatea peste cap.

„Un adolescent sănătos poate să nu simtă somnul până după ora 23:00. Dacă îl trezești la 6:00 pentru a ajunge la școală la 7:30, e ca și cum i-ai cere unui adult să se trezească la ora 3:00, adică, practic, să funcționeze după doar patru sau cinci ore de somn. Oboseala se acumulează și devine cronică”, a punctat psihologul Andreea Dumitru.

Care ar fi ora potrivită pentru începerea cursurilor la şcoală? Un studiu efectuat de americani recomandă ora 8.30. Privarea de somn duce la scăderea performanței școlare, dar și la afectarea sănătății mentale.

Aspectele pe care le influențează somnul insuficient:

  • performanța școlară

  • starea emoțională

  • sănătatea fizică

  • siguranța fizică

„Școala de dimineață, așa cum funcționează acum, înseamnă un adolescent care învață pe stomacul gol, cu doar 5-6 ore de somn, și care, după prânz, intră într-un cerc vicios de epuizare și recuperare parțială”, a mai susţinut psihologul Andreea Dumitru pentru hotnews.ro.

Structura anului școlar 2025-2026

Pentru anul şcolar viitor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a precizat că se propune începerea cursurilor pe 8 septembrie 2025 şi încheierea acestora pe 19 iunie 2026.

Săptămâna de vacanţă la decizia Inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti va putea fi planificată în perioada 9 februarie - 1 martie 2026, după consultarea cu elevii, părinţii şi cadrele didactice.

La clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică şi din învăţământul profesional în perioadele dedicate programelor "Şcoala altfel" şi "Săptămâna verde" se organizează activităţi de instruire practică urmărind şi scopul acestor programe.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri