Adrian Năstase: 'PSD-ul de astăzi este preocupat doar de guvernare și are o sarcină extrem de ingrată să guverneze cu PNL și cu președintele Iohannis'

Autor: Ion Motea

Publicat: 17-03-2022 09:17

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Adrian Năstase, fost președinte al PSD, a vorbit, prin comparație, despre PSD-ul de odinioară și cel aflat în actuala formulă de guvernare.


 



„Nu vreau să fiu foarte critic, dar aș spune că PSD-ul pe care l-am înființat avea o privire foarte puternică spre viitor. PSD-ul de astăzi este preocupat doar de guvernare și are o sarcină extrem de ingrată să guverneze cu PNL și cu președintele Iohannis. Este un sacrificiu pe care îl face PSD-ul de astăzi”, a conchis fostul premier.

Reamintim că între 1992-1996, decembrie 2004-  martie 2006, Adrian Năstase a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Între 2001-2005, Adrian Năstase a fost preşedinte al Partidului Social Democrat, iar între 2001-2004 acesta ocupat funcția de prim-ministru al României, conform Gândul.ro.

Vezi și:


Adrian Năstase: ‘Este clar că avem o relație în triunghi: SUA-Rusia-China. Problema era cum se vor alia două dintre ele împotriva celei de-a treia’




Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri