Adrian Năstase: 'Urmează faza finală, falanga pedelistă din PNL, sprijinită de Iohannis, va încăleca ce a mai rămas din vechiul PNL și va forma un nou partid prezidențial'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 01-06-2021 13:46

Actualizat: 01-06-2021 13:44

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fostul prim-ministru și lider PSD Adrian Năstase afirmă că ''Istoria liberalilor, după Revoluție, a fost destul de nefericită. În ’92, nu au intrat în noul parlament, în ’96 erau controlați de țărăniști. În 2000, au încheiat un acord parlamentar cu PSD, acord pe care l-au rupt după câteva luni''.


 

''Va câstiga facțiunea PDL conducerea partidului Brătienilor?''


„Nimic nu se pierde, totul se transformă”. Un exemplu bun îl reprezintă nucleul PDL din interiorul PNL, care se regrupează pentru a prelua conducerea formațiunii, la congresul din septembrie.


Istoria liberalilor, după Revoluție, a fost destul de nefericită. În ’92, nu au intrat în noul parlament, în ’96 erau controlați de țărăniști. În 2000, au încheiat un acord parlamentar cu PSD, acord pe care l-au rupt după câteva luni. Apoi au intrat sub controlul PD-ului „de stânga”, al lui Băsescu, în timp ce vechiul liberal și urmas al Brătienilor, Theodor Stolojan, își pregătea capitularea celebră din 2004.


După 2004, PD și PNL au trăit o frumoasă poveste de dragoste care a durat vreo doi ani. Ulterior, pentru a rămâne la guvernare, liberalii au făcut o întelegere cu PSD. După alegerile din 2008, ei au vrut să aibă în continuare premierul, deși înțelegerea cu Psd era ca partidul cu mai multe mandate să desemneze șeful guvernului. Pentru că au tergiversat, încercând să santajeze Psd, Băsescu a făcut o întelegere cu Geoană, care a devenit președintele Senatului, și l-a pus pe Boc premier. A urmat o altă istorie de dragoste cu PSD, când Ponta și Crin Antonescu au creat USL. Proiect care nu a rezistat tentației candidaturii la președinție.

În sfarsit, PNL a putut să reintre în succesiunea Brătienilor, alegându-l ca președinte pe Iohannis, președintele Forumului democrat al germanilor din România. Corect, pentru că marile familii, periodic, decid să aducă sânge proaspăt în genealogiile lor. În timp, pentru a-și păstra puritatea ideologica, PNL i-a preluat pe toți locotenenții lui Băsescu.

Urmează faza finală, falanga pedelistă din PNL, sprijinită de Iohannis, va încăleca ce a mai rămas din vechiul PNL și va forma un nou partid prezidențial. Recepția va avea loc la Conacul Brătianu de la Florica iar ideolog șef al noii conduceri va fi Florin Roman, ținand seama de experiența sa la Romarm, Avas si Eximbank'', a scris Adrian Năstase pe blogul său.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri