Majoritatea iubitorilor de animale de companie din România dețin animale inofensive, mai ales câini și pisici. Însă, o româncă ce a dovedit inițiativă și-a creat acasă o menajerie de feline exotice. Românca crește mai mulți râși, născuți și crescuți în captivitate, pe care-i îngrijește de când sunt doar niște pui. Cu timpul, pasiunea sa s-a transformat într-o adevărată afacere, iar clienții dau năvală în ciuda prețurilor piperate.
Există chiar o listă de așteptare pentru a putea achiziționa un serval sau un caracal, deși prețul este unul piperat, variind între 5.000 - 8.000 de euro de exemplar.
Absolventa de Medicină îndrăgostită de feline
Absolventă de Medicină, dar care nu a profesat niciodată, Gina Vlad și-a dedicat existența creșterii copiilor săi. Când au ajuns la o vârstă care le-a permis acestora să devină independenți, ea s-a trezit într-o cumpănă a vieții.

Inițial s-a înconjurat de mai multe pisici, pe care a început să le îngrijească cu devotament. Mai mult, s-a mutat de la apartament la casă, în vecinătatea unei păduri, în comuna Ștefăneștii de Jos din județul Ilfov. Motivul a fost acela că dorea ca pisicile ei să dispună de mai multă libertate și spațiu de joacă.
Însă, acum 3 ani, pisicilor li s-au alăturat și câteva somptuoase feline exotice. Românca tânjea de multă vreme să-și cumpere un râs, dar prețurile mari au descurajat-o. Totuși, când a apărut o ofertă considerată convenabilă, Gina a profitat imediat de ea, ajungând proprietara a două fetițe caracal.
Singura crescătoare de feline domestice și exotice autorizată din România
„Atunci nu știam nimic despre ce înseamnă un animal sălbatic în captivitate. Am început să învăț cu ajutorul crescătorului de la care le-am cumpărat. Mi-am dat seama că dacă sunt crescute cu iubire și devotament au același comportament ca pisica obișnuită. Sunt animale sălbatice, dar domesticite de zeci de ani. Am trei rase de feline exotice: bobcat sau Lynx rufus, cel mai mic râs, serval și caracal, care sunt râși africani”, a declarat, pentru CANCAN.RO, Gina Vlad.
Între timp, a ajuns să aibă 6 râși, fiind singura crescătoare de feline domestice și exotice autorizată din România.
Gina Vlad crește puii de râs de mici și îi plimbă în pădure fără lesă
„Merg cu el prin pădure fără lesă. Sunt crescuți în brațele mele de mici, cu biberonul și îmi răspund pe măsură. Am înțeles că nu a mai reușit nimeni să facă asta cu un caracal, să-l determine să răspundă la comenzi și să-și urmeze stăpânul fără niciun fel de lesă”, a mai spus Gina.
De reținut că pentru creșterea râșilor este nevoie de anumite autorizații, aceștia trebuie să fie obligatoriu născuți și crescuți în captivitate.
„Acești râși sunt considerați animale de companie. Nu este legal să crești un râs dacă îl găsești în pădure, pentru că este născut și crescut în sălbăticie”, ne-a mai explicat crescătoarea de râși.
Nu s-a temut nicio clipă de animalele ei sălbatice
Gina Vlad subliniază că nu a simțit niciodată sentimentul de teamă în preajma animalelor sale sălbatice. Totuși, consideră că niciun moment nu ar trebui lăsată garda jos.
„În momentul în care crești un animal de mic, îi știi toate reacțiile. Ar fi, însă, o greșeală fantastică să lași garda jos, trebuie să fii precaut. Toată viața mea se învârte în jurul lor, nu-mi doresc nimic mai mult decât ce am. Această pasiune a mea pentru feline s-a transformat pe nesimțite într-o afacere”, mai spune femeia.
Despre îngrijirea râșilor, absolventa de medicină punctează că activitatea nu presupune investiții astronomice. Dimpotrivă, cheltuielile pentru mâncare pot fi chiar mai mici decât cele implicate de creșterea unei banale pisici.
„Consumă exclusiv carne cu os, în special pui, prepeliță. Puiul crud este mult mai ieftin decât toate pliculețele pentru pisici”, adaugă Gina Vlad.
În curând, felinele vor putea fi mângâiate
Faptul că felinele sale stârnesc curiozitatea multor oameni face ca râșii de la Ștefăneștii de Jos să aibă cât de curând primii vizitatori.
„În iulie, va lua naștere un alt proiect de suflet. Fiind menajerie autorizată, voi deschide porțile și pentru public, cu programări în prealabil. Vizitatorii vor putea intra în contact cu toate animalele mele. Spre deosebire de Grădina Zoologică, aici vor putea să mângâie râșii, să afle informații despre viața și comportamentul lor”, a mai spus Gina Vlad.
S-au creat liste de așteptare pentru râșii care pot atinge chiar și 8.000 de euro
Referitor la potențialul afacerii, mai trebuie spus că există o clientelă dispusă să aștepte ceva timp până intră în posesia unui râs. Vânzarea lor se face numai pe bază de rezervare. Prețul unui exemplar variază între 5.000 - 8.000 de euro, în funcție de rasa omologată.




















