O analiză efectuată recent de compania Frames arată că, pe fondul creșterii vânzărilor și a diversificării afacerilor, piața florilor din țara noastră ar putea atinge un nivel record anul acesta. Ca în fiecare an, vârful vânzărilor va fi atins primăvara, cu ocazia zilelor de 1 și 8 Martie.
Potrivit datelor statistice de la Registrul Comerțului și Ministerul Finanțelor, numărul firmelor din industria florilor s-a triplat din 2021 până în prezent. Astfel, de la 3.111 firme s-a ajuns acum la nu mai puțin de 9.067. În ultimii ani, afacerile acestora au crescut semnificativ, de la 2,2 miliarde în 2021 la 2,87 miliarde lei în 2023.
Datele preliminare din acest an arată că, pe fondul inflației, a diversificării ofertei și mai ales a creșterii consumului, piața florilor din țara noastră va atinge pragul de 3,5 miliarde de lei. Făcând o comparație, în urmă cu un deceniu, afacerile companiilor de profil se situau la puțin peste 401 milioane de lei. Și anul acesta, cele mai mari vânzări se vor înregistra în special cu ocazia zilelor de 1 și 8 Martie,
„Valoarea vânzărilor de flori de 1 și 8 martie este similară cu cea de anul trecut, în condițiile în care scăderea puterii de cumpărare va determina foarte mulți clienți să opteze pentru buchete de flori mai ieftine. Pe ansamblul anului 2025, însă, vânzările de flori și plante vor atinge, cel mai probabil, un nou maxim istoric, de peste 3,5 miliarde de lei”, arată o analiză Frames.
Afacerile din acest domeniu au cunoscut o creștere majoră în ultimii ani
În ultimii 10 ani s-a înregistrat și o creștere semnificativă a profitabilității acestui sector. Astfel, dacă în anul 2014 profitabilitatea era de doar 29 milioane de lei, în 2023 a ajuns la 207,3 milioane de lei. Potrivit analiștilor Frames, anul acesta este așteptat un profit de peste 300 de milioane de lei.
De asemenea, pentru cele peste 9.000 de firme înregistrate în prezent lucrează mai mult de 6.000 de persoane, adică dublu față de acum 10 ani. Cele mai multe companii specializate pe comercializarea florilor se află în București (1.722), Ilfov (429), Cluj (413), Iași (344) și Constanța (336).
,,Asistăm la o maturizare a pieței de flori și plante ornamentale din România. Ofertele s-au diversificat foarte mult, florile fiind vândute acum în cantități semnificative și în hipermarketuri.
Și nu vorbim doar de buchete de flori ci mai ales de plante ornamentale, care înregistrează un trend pozitiv în vânzările tuturor magazinelor. Altfel spus, pentru mulți dintre români, să dețină în casă cel puțin o plantă ornamentală a devenit un obicei plăcut, în ton cu schimbările de percepție și mai ales de comportament de consum”, a declarat Adrian Negrescu, economist și managerul Frames.

















