Afaceriștii israelieni i-au vândut milionarului A. Ceaușescu. Terenul cumpărat de român aparținea și unor americani

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 14-10-2024 05:14

Actualizat: 14-10-2024 05:18

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Cel mai mare teren vândut anul acesta îi aparţine acum milionarului A. Ceauşescu. Afaceristul l-a cumpărat de la investitorii israelieni NCH, iar proprietatea se află în zona Giuleşti Sârbi a Bucureştiului.

Desigur, acesta a explicat şi ce are de gând să facă cu această suprafaţă de pământ: vrea să dezvolte un loc urban verde cu funcţionalităţi mixte. Practic, aici se vor construi un parc, zonă de agreement, clinici medicale de recuperare, o bază sportivă, dar şi un campus universitar.

Citeşte şi Frații Adrian și Dragoș Pavăl de la Dedeman au acaparat un teren de 4.5 milioane de euro pentru o nouă construcție. Magazinul Dedeman din Iași se construiește pe un spațiu al primăriei

Andrei Ceauşescu a cumpărat cel mai mare teren din 2024

Cel mai mare teren cumpărat anul acesta a fost achiziţionat de Andrei Ceauşescu. Este vorba despre o suprafaţă de pământ de 64 de hectare, care se află în zona Giuleşti Sârbi din Sectorul 6 din Bucureşti. Acesta a fost achiziţionat de la afaceriştii americano- israelieni NCH şi are ca destinaţie o dezvoltare urbană care va cuprinde mai multe facilităţi pentru bucureşteni.

Mai exact, dezvoltatorul de la Sun Park, cel care a construit mii de apartamente în Sectoarele 3 şi 4, are de gând să ridice în nord-vestul Capitalei clinici medicale de recuperare, spaţii verzi pentru agreement, parc de distracţii, bază sportivă, un campus universitar, toate fiind încadrate într-un Coeficient de Utilizare a Terenului de 0,35. Astfel, înălţimea clădirilor nu va depăşi două etaje.

teren a ceausecu

Un mare avantaj pentru cei care vor să ajungă aici este faptul că terenul va fi traversat de Drumul Radial 3 Giuleşti Expres, care va lega Bucureştiului de Chitila, Dragomirești-Vale și Săbăreni. Terenul a aparţinut înainte localităţii Chiajna, unde se afla una dintre Cooperativele Agricole de Producție (CAP), scriu cei de la Profit.ro.

Cine este Andrei Ceauşescu

Un dezvoltator important din Capitală, Andrei Ceauşescu este şi proprietarul restaurantului cu specific italian Gallo Nero. De-a lungul anilor, afaceristul a investit în proiecte imobiliare din Mogoșoaia, Balotești și Moară Vlăsiei, dar şi în stațiunea Olimp de pe litoralul românesc.

În Bucureşti, companiile sale au ridicat mii de apartamente în Berceni Sun Park, dar și Titan Sun Park. Mai mult, acesta se pregăteşte să deschidă şi un ansamblu rezidențial din zona Pipera, aici fiind construite aproximativ 600 de apartamente premium.

Milionarul A. Vasile Ceauşescu administrează şase societăți: Titan Project Development SRL, A.C. Properties & Investment SRL, Tineretului Residence Park SRL, Street Business Market SRL şi Platinum Finance Invest SRL.

Citeşte şi Undă verde de la Nicușor Dan pentru un proiect ambițios. Când va fi gata noul spital din Capitală dedicat copiilor

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri