FMI, care acordă în mod regulat împrumuturi de urgenţă ţărilor aflate în criză, a aprobat vineri un nou acord extins pe patru ani în cadrul Mecanismului extins de creditare (EFF), în valoare de aproximativ 15,6 miliarde de dolari, ca parte a unui pachet de sprijin total de 115 miliarde de dolari pentru Ucraina.
Programul vizează "ancorarea unor politici care să susţină stabilitatea fiscală, externă, a preţurilor şi financiară şi să sprijine redresarea economică, îmbunătăţind în acelaşi timp guvernanţa şi consolidând instituţiile pentru a promova creşterea pe termen lung în contextul reconstrucţiei postbelice şi al parcursului Ucrainei către aderarea la UE", a precizat FMI într-un comunicat.
Programul ajută, de asemenea, Ucraina să realizeze "reforme structurale mai ambiţioase", a precizat FMI.
Împrumutul din cadrul Mecanismului de finanţare extinsă (EFF) este primul program major de finanţare convenţională aprobat de FMI pentru o ţară implicată într-un război de amploare, potrivit Reuters. Riscurile acordului sunt "excepţional de ridicate", a declarat Gita Gopinath, prim director general adjunct al creditorului mondial.
"Succesul programului depinde de mărimea, compoziţia şi calendarul finanţării externe în condiţii concesionale pentru a contribui la eliminarea deficitelor de finanţare fiscală şi externă şi la restabilirea sustenabilităţii datoriei în perspectivă, în scenariul de bază şi în cel negativ", a adăugat ea, conform news.ro


















