Este scandal într-o școală din Brăila, după ce un elev este acuzat că şi-a agresat de mai multe ori colegii. Mai mulți părinți spun că nu-şi mai lasă copiii la şcoală până când situaţia nu este remediată. Poliţiştii şi Inspectoratul Şcolar au deschis o anchetă.
"În această dimineață, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-o unitate școlară, de pe raza municipiului, un elev ar fi lovit mai mulți colegi.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea elevului în cauză, fiind vorba de un băiat, în vârstă de 10 ani, din Brăila.
În continuare, sunt efectuate cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt.
Polițiștii au procedat la consilierea minorului, în prezența reprezentanților unității de invățământ și a unui inspector școlar", a transmis IPJ Brăila
Agresiune într-o unitate școlară! Un elev 'problemă' și-a lovit mai mulți colegi
Trending

25 marPolitica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

25 marSocial
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare
Articole Similare

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

25 marActual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual



