În România, statul le oferă cetățenilor un ajutor de deces, dacă îndeplinesc anumite condiții. Banii pot fi ridicați de către rudele care se ocupă de funeralii. Sunt firme specializate care au chiar și pachete speciale, destul de încadrate în buget, în așa fel încât familia să mai plătească doar taxa la biserică, locul de veci și pomenile.
Este dreptul fiecăruia la o moarte decentă și la o ultimă ceremonie cu măcar un minim de condiții. În acest sens, există ajutorul care nu s-a modificat din 2025. Pe de altă parte, amintim că din 2024 beneficiază de ajutor și românii care se aflau în concediu pentru creșterea copilului sau nu aveau asigurare. Sunt două variante posibile de plată, în prezent:
pentru decesul unei persoane asigurate sau pensionare: 7.567 lei;
pentru decesul unui membru de familie al unei persoane asigurate sau pensionare: 3.784 lei.

Cine poate lua ajutor de deces acum, în 2026. Lista completă de la CNPP
Iată lista completă de români care pot beneficia de ajutorul de înmormântare, potrivit Legii nr. 360/2023:
persoanele asigurate;
pensionarii;
români în concediu pentru creșterea copilului (până la 2 ani sau 7 ani pentru copilul cu handicap), cu condiția ca înainte de concediu persoana să fi fost asigurată obligatoriu;
un membru de familie care nu era asigurat sau pensionar în momentul decesului;
membru de familie al persoanei aflate în concediu pentru creșterea copilului.
Banii se pot da către o singură persoană, care să fie: soț, părinte, copil, tutore legal sau oricine dovedește că a plătit funeraliile.
Dosar de acte pentru ajutorul de înmormântare
Acestea sunt actele necesare pentru a putea încasa ajutorul de înmormântare:
cerere pentru acordarea ajutorului de deces (anexa nr. 11);
certificat de deces (original şi copie);
act de identitate al solicitantului (original şi copie);
acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).
adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz.
dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces, după caz.
CITEȘTE ȘI: Dispare complet Hervis din România? Patronii austrieci vor să scape rapid de toate acțiunile












