Ce ar fi viața de la sate fără cârciumile devenite deja parte din istoria locului? Cum s-ar putea să existe locuri unde bărbații nu au unde să se refugieze, iar femeile nu au unde să-i caute? Așa poate că s-a gândit și premierul Viktor Orban, care a decis să dea un miliard, în bani locali, pentru a readuce aceste mici spații la viață!
Barurile care funcționează în localități cu mai puțin de 1.000 de locuitori vor beneficia de sprijin. Pare o glumă, dar anunțul a fost făcut recent de ministrul Economiei, Márton Nagy. Este de părere că bodega reprezintă „întotdeauna sufletul satului”, un punct de întâlnire turistică sau culturală.
Fiecare dintre cârciumile vizate are dreptul să cheltuie 3 milioane de forinți. Banii de la stat vor fi utilizați pentru plata salariilor, a utilităților, costuri de funcționare, dar și pentru eficientizare energetică.
Cârciumile din Ungaria, salvate cu banii statului. Dosarele vor putea fi depuse de patronii bodegilor începând cu luna martie
Autoritățile nu au dat un proiect, ci o adevărată procedură. Începe deja „marea salvare” pentru cârciumile de la sate. Locuitorii sunt în culmea fericirii (domnii, în special), dar și patronii care vor primi bani de la stat. De pe data de 3 martie, vor putea să-și depună proiectele. Pe scurt, trebuie să explice de ce au nevoie de ajutor și cum îl vor folosi. Bineînțeles, nu orice loc se va încadra în standarde. Se va face o analiză în prealabil.
De notat că nu doar cârciumile vor primi acest beneficiu. De dragul turismului, nu al iubitorilor de pahar, vor fi acordate 13 miliarde de forinți, din bugetul local. În acest demers intră și restaurante, patiserii, snack-baruri. În faza precedentă a proiectului, 3.000 astfel de afaceri din HoReCa au fost ajutate de stat.
„Programul pentru susținerea turismului, de 13 miliarde de forinți alocați de guvern, continuă. Până acum am susținut peste 3.300 de restaurante, patiserii, cafenele și snack-baruri, iar acum deschidem programul micilor cârciumi”, a spus ministrul Economiei din țara vecină.
În România nu au fost întâlnite proiecte de acest fel, dar se pare că autoritățile din Ungaria au fost mai inventive.



















