Guvernul condus de Ilie Bolojan face totul pentru ca niciun român să nu mai poată scăpa nesancționat dacă nu-și plătește dările către stat. În acest sens, vicepremierul Tanczos Barna a anunțat că autoritățile locale vor putea pune poprire și pe ajutorul social în anumite condiții. Astfel, nici cei mai oropsiți dintre români nu vor mai putea scăpa de brațul lung al Fiscului.
Vineri, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Oradea, vicepremierul Tanczos Barna a anunțat că autoritățile locale vor putea pune popriri pe o parte din ajutorul social, în cazul în care beneficiarii au datorii la bugetul local. Potrivit acestuia, prevederea care va facilita această măsură este inclusă în proiectul de reformă administrativă propus de Ministerul Dezvoltării şi pus în dezbatere publică.
Totodată, vicepremierul a explicat că proiectul de reformă administrativă al Ministerului Dezvoltării are ca principal scop creșterea capacității financiare şi de încasare a veniturilor la nivelul autorităților publice locale.
Fiscul va putea pune poprire pe ajutorul social
Potrivit lui Tanczos Barna, această măsură a fost propusă în condițiile în care „sunt foarte, foarte mulţi cetăţeni care primesc ajutorul social şi nu plătesc nici impozite, nici taxe, nici amenzi”. În plus, vicepremierul a anunțat că administrațiile locale vor avea şi alte instrumente prin care îi vor putea constrânge pe contribuabili să achite datoriile către bugetele locale.
„La creşterea capacităţii financiare veţi vedea foarte multe propuneri, noutăţi în ceea ce priveşte încasarea, noi instrumente pentru autorităţile locale de a încasa impozitele: constrângeri în ceea ce priveşte eliberarea de autorizaţii de construcţie, dacă ai datorii nu poţi să mai iei autorizaţie de construcţie, constrângeri în ceea ce priveşte permisul de conducere, constrângeri în ceea ce priveşte achiziţia de autoturisme, dacă ai datorii la autoritatea locală, impozit, taxe neplătite, nu poţi să-ţi înmatriculezi maşina nou cumpărată, nu poţi să-ţi recuperezi permisul dacă ai neplătite amenzile, din ajutorul social se pot reţine, nu total, dar parţial sume pentru acoperirea datoriilor, pentru că sunt foarte, foarte mulţi cetăţeni care primesc ajutorul social şi nu plătesc nici impozite, nici taxe, nici amenzile care au fost aplicate”, a declarat Tanczos Barna.
Cheltuieli reduse cu 20% în administrația publică
Proiectul de reformă administrativă mai vizează și reducerea cheltuielilor din administrația publică locală și centrală. Tanczos Barna a explicat că proiectul prevede scăderea cu 20% a limitelor maxime și minime de costuri la nivelul primăriilor, prefecturilor, cabinetelor miniștrilor, primarilor și viceprimarilor.
„Propunem o reducere cu 20% a limitelor maxime şi minime de costuri la nivelul primăriilor de comune, oraşe şi municipii. Asta înseamnă că cei care au fost gospodari şi nu s-au dus la plafonul maxim de costuri nu trebuie să dea afară pe nimeni, nu trebuie să desfacă contracte de muncă, concedieri şi alte lucruri de genul acesta, iar cei care au fost la maximul unor costuri trebuie să facă o reducere cu 20%”, a mai spus vicepremierul.

















