Alarmă la Casa Regală! Charles al III-lea, bolnav. Prințul William l-a chemat de urgenţă acasă pe fratele său

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 24-02-2025 09:15

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Regele Charles, în vârstă de 75 de ani, se confruntă cu mari probleme de sănătate. Acesta a fost diagnosticat cu cancer, iar starea sa medicală s-a înrăutățit rapid în ultimele zile.

Medicii sunt îngrijorați și nu oferă prea multe speranțe. Familia regală britanică se află într-un moment de criză, iar prințul William ar putea fi pus în fața unei decizii istorice.

Citiţi şi: Umbrele din trecutul tumultos al soției Regelui Charles al III-lea. Mariajul care i-a adus multe neplăceri de-a lungul vieții

Organismul regelui nu răspunde la tratament

După diagnosticul de cancer, suveranul este din ce în ce mai slăbit, în ciuda tratamentelor urmate până acum pentru tratarea bolii.

„Le mulțumesc din toată inima doctorilor și asistenților care, anul acesta, au avut grijă de mine și de ceilalți membri ai familiei în fața incertitudinilor”, a declarat regele. Conform surselor, medicii i-au comunicat familiei regale că suveranul ar mai avea maxim un an de trăit, conform realitatea.net.

Surse din apropierea Palatului Buckingham susțin că, în ciuda aparițiilor publice în care regele a reușit să păstreze o imagine de calm, suferința sa este din ce în ce mai evidentă.

Citiţi şi: Gaură în bugetul țării după încoronarea Regelui Charles al III-lea. Suma uriașă pe care au cheltuit-o britanicii pentru acest eveniment

Prințul William şi-a chemat fratele acasă

Prințul William ar fi decis să-l cheme pe fratele său în Marea Britanie și pare dispus să lase deoparte divergențele, pentru a fi alături de părintele lor.

Dacă starea regelui se va înrăutăţi şi mai mult decât atât, prinţul William ar putea deveni regele Marii Britanii mult mai devreme decât se aștepta, cu un impact major asupra monarhiei.

Cel mai bogat membru din Familia Regală britanică

Prinţul William este cel mai bogat membru din Familia Regală britanică, acesta adunând o avere de peste un miliard de lire sterline. Această sumă uriaşă include Ducatul Cornwall, un portofoliu înfloritor de terenuri, proprietăți și investiții care includ Insulele Scilly, terenul de golf The Oval și închisoarea Dartmoor.

Locul al doilea este ocupat de Regele Charles, cu peste 900 de milioane de lire sterline, fiind abia pe locul 258 în topul celor mai înstăriţi englezi.

Pe locul al treilea se află sora Regelui Charles, Prinţesa Anne. Aceasta are o avere estimată la peste 50 de milioane de lire sterline.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri