Ale, analfabeta ajunsă bursieră la o facultate de stat! Nu știa să scrie și să citească dar a absolvit toate clasele primare și liceul, iar acum se răzbună pe fosta sa școală

Autor: Vlad Ionescu

Publicat: 19-03-2025 15:26

Actualizat: 08-04-2025 13:29

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay

Aleysha Ortiz, o tânără de 19 ani din Hartford, Connecticut, a absolvit liceul cu onoruri și a câștigat o bursă pentru facultate, deși nu știe să citească sau să scrie.

Acum, ea dă în judecată districtul școlar, considerându-l responsabil pentru această situație.

Un sistem care a eșuat. Cum a trecut Aleysha prin școală fără să învețe să citească

După 12 ani petrecuți în școlile publice din Hartford, Aleysha a mărturisit în fața consiliului municipal că nu cunoaște alfabetul și nu poate scrie. În ultimul an de liceu, oficialii școlii i-au oferit posibilitatea de a amâna primirea diplomei pentru a urma cursuri intensive, însă ea a refuzat, argumentând că școala avusese deja suficient timp să o educe.

Screenshot 2025-03-19 at 18.07.37

Tânăra a intentat un proces împotriva Consiliului pentru Educație din Hartford, a orașului Hartford și a fostului său manager de caz, Tilda Santiago, susținând că a fost neglijată și chiar hărțuită de profesorii săi.

Aleysha s-a născut în Puerto Rico și s-a mutat cu familia în Connecticut în speranța unei educații mai bune. Încă din copilărie, mama sa a observat că avea dificultăți de învățare, însă școala nu a luat măsuri adecvate. Până în clasa a VI-a, citea la nivel de grădiniță, iar în liceu, deși profesorii sugeraseră testarea pentru dislexie, aceasta a fost realizată abia în ultimul an de școală.

Citește și: Amendă pentru că nu au anunțat amenda, sancțiunea dată de CNA unei televiziuni cunoscute. Postul este, din nou, numai bun de plată

Un proces cu miză mare pentru educația din SUA

În urma testării, Aleysha a fost diagnosticată cu dislexie, ADHD, tulburare de opoziție și anxietate nespecificată. Cu toate acestea, a fost admisă la Universitatea din Connecticut și a primit mai multe burse pentru a-și continua studiile.

De-a lungul anilor de școală, Aleysha a învățat să se descurce cu ajutorul tehnologiei. A folosit aplicații care transformă textele scrise în vorbire și invers, ceea ce i-a permis să își facă temele și să treacă examenele. Își înregistra orele de curs, asculta lecțiile și utiliza software-uri pentru a converti sunetul în text.

Cu toate acestea, dificultățile au continuat și în mediul universitar. În februarie, Aleysha a întrerupt cursurile pentru a urma un tratament de sănătate mintală, dar intenționează să se întoarcă și să continue lupta pentru drepturile sale.

Tânăra susține că își dorește să tragă la răspundere sistemul de învățământ și să aducă schimbări pentru viitoarele generații.

„Mi-au luat șansa de a învăța, dar vreau să recuperez și să profit de oportunitatea de a merge la facultate”, spune ea.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri