Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, a transmis din nou faptul că țara sa nu va trimite militari în Ucraina, precizând că nu au ce face acolo, nu au pentru ce să lupte.
''Astăzi se vehiculează ideea că Lukaşenko vrea să-şi trimită militarii în Ucraina. Am spus deja de o mie de ori că nu am astfel de planuri'', a afirmat vineri preşedintele belarus, în timpul unui eveniment care a avut loc la Corporaţia Naţională de Biotehnologie din Belarus (BNBC), potrivit agenţiei oficiale BELTA.
Lukaşenko a susţinut că, de fapt, opoziţia ''autoexilată'' este cea care îi trimite pe belaruşi la moarte.
''N-avem ce face acolo în Ucraina. Nu avem nevoie să trimitem oameni acolo ca să lupte'', a insistat el.
EFE notează că, pe parcursul invaziei ruse în Ucraina, Belarusul s-a situat de partea preşedintelui rus Vladimir Putin şi şi-a pus la dispoziţie teritoriul pentru lansarea de atacuri împotriva Kievului.
Separat, Lukaşenko a mai anunţat că Belarus şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa creării unei constelaţii comune de sateliţi, inclusiv militari.
''Am căzut de acord cu Rusia să creăm o constelaţie comună de sateliţi în spaţiu. Nu sunt doar în scopuri militare. Rusia e uriaşă. Şi am reuşit să facem parte din acest program şi să creăm această constelaţie de sateliţi împreună cu ruşii'', a insistat el.
Lukaşenko a susţinut că ţara sa este pregătită ''pentru ceva mai mult decât să lanseze pe cineva în spaţiu, (este pregătită) pentru lansarea propriului nostru cosmonaut'', transmite AGERPRES
Aleksandr Lukașenko se ‘leapădă’ din nou de Vladimir Putin: Belarus nu va trimite militari în Ucraina
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



