O nouă alertă alimentară în țara noastră. De această dată sunt vizate magazinele Penny, care au retras de la vânzare un produs cumpărat în mod frecvent de români. Decizia a fost luată după ce în acest produs au fost descoperiți anumiți compuși toxici. Cei care au achiziționat deja produsul sunt sfătuiți să nu-l consume și să-l distrugă sau să-l returneze în ortice magazin Penny.
Producătorul Eurosalt Manufacturing SRL a decis retragerea de la vânzare, din magazinele Penny, a unui lot de leuștean mărunțit, deoarece depășește limita maximă admisă pentru alcaloizi pirolizidinici, care sunt niște compuși toxici. De remarcat că și luna trecută, același producător a retras toate loturile de oregano vândute în magazinele Penny, Carrefour și Auchan, tot din cauza cantității prea mari de alcaloizi pirolizidinici.
Un produs a fost retras de la vânzare din magazinele Penny
Potrivit unui anunț publicat pe site-ul Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), producătorul Eurosalt Manufacturing SRL a inițiat retragerea de la comercializare a produsului „Pentru tine de la Penny Leuștean mărunțit”. Decizia a fost luată ca urmare a depășirii limitei maxime admise pentru alcaloizi pirolizidinici.
De asemenea, ANSVSA a transmis că autoritățile și comercianții continuă monitorizarea produselor din aceeași gamă, iar consumatorii sunt încurajați să verifice cu atenție etichetele condimentelor achiziționate.
„Din motive ce țin de siguranța consumatorilor, Rewe România retrage de la comercializare și recheamă produsul Pentru tine de la Penny Leuștean mărunțit 10 g, lot 06, termen de valabilitate 15.03.2026 și recomandă clienților să nu îl consume, ci să îl distrugă sau să îl aducă înapoi în oricare magazin Penny. Contravaloarea va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, se arată în anunț.
Alcaloizii pirolizidinici (PA) sunt un grup de compuși toxici naturali produși de anumite plante ca mecanism de apărare împotriva erbivorilor. Acești alcaloizi pot fi toxici pentru oameni și animale, în special pentru ficat. Potrivit specialiștilor, expunerea cronică, chiar la doze mici, este considerată periculoasă. În cazul consumului frecvent de produse contaminate cu acești compuși riscul este foarte mare.
Unul dintre jucătorii importanți de pe piața românească de retail
Penny este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de retail din țara noastră. Compania germană a deschis primul magazin în România în anul 2005. În prezent, Penny are 417 de magazine la nivel național și aproape 7.300 de angajați. Întreaga rețea este deservită de 4 centre logistice amplasate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași.


















