Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează, într-un comunicat de presă, că traficul feroviar a fost restricționat, începând cu ora 13:00, pe relația Aradu Nou - Arad, din cauza unui incident feroviar, în care este implicat un tren privat de marfă, care transporta combustibil.
Două vagoane de tren s-au răsturnat, iar alte două au deraiat, trenul având 26 de vagoane pline cu combustibil.
La ieșire din stația Aradu Nou, 2 vagoane din compunerea trenului privat de marfă au deraiat, iar alte 2 s-au răsturnat. Garnitura privată are în compunere 26 de vagoane încărcate cu combustibil și circula în relația Drobeta Turnu Severin - Arad, informează CFR SA.
În acest moment, reprezentanții SRCF Timișoara analizează, în colaborare cu operatorul național de transport feroviar de călatori, variantele posibile pentru a asigura continuitate în circulaţia trenurilor de călători care erau programate să tranziteze zona respectivă, a mai spus compania.
De asemenea, CFR face precizarea că personalul feroviar al SRCF Timișoara va acorda sprijin tehnic operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe șină a vagoanelor deraiate și răsturnate, astfel încât zona Aradu Nou - Arad să fie redeschisă în condiții de siguranță.


















