Risipa alimentară este o problemă tot mai acută la nivel mondial, dar și în țara noastră. Pentru a stopa acest fenomen, președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care prevede reguli clare în privința alimentelor vândute în marile lanțuri de supermarketuri.
(CITEȘTE ȘI: Magazinele dispărute din România. În ultimul deceniu, mai mulți comercianți și-au închis punctele de lucru)
Legea pentru stoparea risipei alimentare a fost promulgată. Amenzi uriașe pentru comercianții care nu o respectă
Potrivit legii promulgate de președintele Klaus Iohannis, magazinele alimentare sunt obligate să vândă cu preț redus produsele aflate aproape de expirarea termenului de valabilitate. În plus, supermarketurile vor trebui să doneze alimentele pe care nu le mai comercializează. Mai exact, dacă alimentele nu mai pot fi destinate consumului uman, acestea trebuie direcționate către adăposturile de animale, iar în final ele pot deveni compost sau biogaz. Magazinele care nu respectă noile reguli riscă amenzi de până la 20.000 de lei.
„Sunt prevăzute măsuri pentru magazine, restaurante, cantine, autorităţi, de reducere a risipei alimentare, cel puţin două măsuri implementate înainte să ajungă alimentele la groapa de gunoi, printre care să reducă preţul alimentelor înainte de expirare, să doneze alimentele, să le dea pentru a fi folosite pentru mâncarea animalelor, să fie folosite la compost etc.”, a anunțat deputata USR Diana Buzoianu, coiniţiatoare a proiectului.
Totodată, legea aduce o serie de obligații specifice în sarcina autorităților și instituțiilor administrației publice. Astfel, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi MADR, în consultare cu ANSVSA, ANPC, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor, vor avea obligația de a întocmi strategia națională pentru prevenirea și reducerea risipei alimentare. Această strategie trebuie actualizată cel mult o dată la cinci ani.
Risipa alimentară a atins cote alarmante în țara noastră
Potrivit statisticilor, 6.000 de tone de alimente ajung zilnic la gunoi în țara noastră. După un calcul simplu, se poate constata că românii risipesc peste 2,2 milioane de tone de alimente în fiecare an. Mai exact, fiecare român aruncă anual aproximativ 129 de kilograme de mâncare, însemnând, de fapt, o masă pe zi. În țara noastră, 40% din risipa alimentară vine chiar din gospodăriile personale.
Totodată, statisticile arată că șase din zece alimente care ajung la coșul de gunoi provin din gospodării, trei din zece din industria HORECA, iar un aliment din zece, din industria retail.
(NU RATA: Ce conțin, în realitate, covridogii Luca. Milioane de români au gustat delicioasele produse ale patiseriei)
















