Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, 25 martie 2026 o informare de vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane, valabilă până luni, la ora 10.00. De vinerea aceasta, ploile se vor extinde dinspre sud-vest şi vor cuprinde treptat toate regiunile. Stratul de zăpadă care se va depune în unele zone va fi consistent.
„Temporar vor fi intensificări ale vântului, joi (26 martie) în Banat, Crişana, Moldova şi sudul Transilvaniei şi noaptea îndeosebi în Oltenia şi Muntenia, iar vineri (27 martie) şi sâmbătă (28 martie) în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 45…55 km/h”, a transmis ANM.
ANM anunță rafale de vânt de 80 de kilometri pe oră, la munte
Meteorologii ANM au transmis că la munte, mai ales la altitudini mari, vor fi rafale de peste 70…80 km/h. Este o veste tristă pentru cei care deja și-au cumpărat bilete.
„De vineri (27 martie), ploile se vor extinde dinspre sud-vest şi vor cuprinde treptat toate regiunile. La munte, cu precădere la altitudini mai mari de 1700 m, la început în Carpaţii Meridionali apoi şi în restul zonelor montane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent”, se mai arată în informarea meteo.
Până la sfârşitul intervalului se vor acumula cantităţi de apă moderate de 20…25 l/mp şi local de peste 35 l/mp, cu precădere în sudul şi sud-vestul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane.
Cum va fi vremea în România, în luna aprilie
Conform datelor transmise de ANM, în săptămâna 30 martie – 6 aprilie, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea estică a teritoriului.

În săptămâna 6 – 13 aprilie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile estice și sud-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
În săptămâna 13 – 20 aprilie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
CITEȘTE ȘI: Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște













