Alexandru Rafila: 'Acest sistem cu spitale unice, care tratează pacienți COVID, nu mai este operațional așa cum ar trebui'

Autor: Ion Motea

Publicat: 11-03-2021 20:18

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Medicul Alexandru Rafila, reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății, a declarat că ”marea majoritate a spitalelor care prezintă multe secții trebuie regândite, aceste spitale trebuie să trateze ambele tipuri de pacienți”.


 

„Înregistrăm o creștere constantă a umărului de cazuri, circa 20% săptămânal este această creștere.  În ciuda scăderii numărului de cazuri înregistrat în perioada anterioară, la ATI numărul de paturi ocupate nu a scăzut sub 900, acum am depășit din nou 1.000. Trebuie să existe o preocupare, pentru că un număr mare de cazuri va aduce și un număr mai mare de paturi la terapie intensivă.”

Din acest motiv, sistemul actual, de separare a spitalelor COVID de non-COVID, va trebui regândit, spune doctorul Rafila:


„Acest sistem cu spitale, pe care îl avem noi în momentul de față, cu spitale unice care tratează pacienți COVID, nu mai este operațional așa cum ar trebui. Cred că marea majoritate a spitalelor care prezintă multe secții trebuie regândite, aceste spitale trebuie să trateze ambele tipuri de pacienți. Acest tip de asistență medicală este răspândit în toată Uniunea Europeană și noi cred că am rămas printre ultimele țări care are doar spitale dedicate.”

O altă problemă pe care trebuie să o rezolve autoritățile ține de capacitatea de recoltare a probelor pentru depistarea coronavirusului, a mai spus reprezentantul României la OMS:


„Principala problemă este capacitatea de recoltare, această idee că vine ambulanța să recolteze de la pacienții suspecți este în mod evident limitativă. Am văzut imagini la televizor  cu centre de recoltare în care omul mergea cu mașina, deschidea geamul, i se recolta proba și mergea mai departe. (…) Această propunere de a se testa la medicii de familie cred că ar răspunde și ea în bună măsură unei astfel de cerințe legate de creșterea capacității de recoltare”, conform europafm.ro.

Citește și:


Vești importante pentru mii de angajați! Guvernul mărește suma de bani pentru acest ajutor


Documentul care scoate la suprafață șmenurile de la Apele Române! Ajuns deputat, directorul instalat de Guvernul Orban și-a suspendat contractul de muncă până la finalul mandatului


S-au confirmat sursele Bugetul.ro! ‘Adierea de PSD’ din USR a prins o funcție-cheie! Din echipa Barna ajunge la Ministerul Muncii!
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri