Alexandru Rafila, despre testarea pentru droguri: Capacitatea de testare trebuie crescută la nivelul Ministerului Sănătății, cât și la nivelul Ministerului Afacerilor Interne

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 31-08-2023 16:15

Actualizat: 31-08-2023 15:29

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, pledează pentru creșterea capacității de testare pentru droguri, atât la nivelul Ministerului Sănătății, cât și al MAI. 


„Este o propunere (testarea în școli - n.r.). Eu nu sunt specialist în partea asta, de control a consumului de droguri. Prefer să las pe cei care se ocupă de acest lucru. Trebuie să vedem și exemple din alte țări din UE, încât măsurile să-și atingă scopul propus. Cred că ceea ce trebuie să facem, din punctul meu de vedere, al Ministerului Sănătății, e să creștem capacitatea de testare pentru droguri. Ea există în centre și institute de medicină legală și sunt la dispoziția colegilor de la MAI. Capacitatea de testare trebuie crescută la nivelul Ministerului Sănătății, cât și la nivelul Ministerului Afacerilor Interne”, spune Alexandru Rafila.



El susține, însă, programul „Educația pentru sănătate”, „care poate să genereze comportamente de bună calitate, care să evite consumul de droguri, alcool și tutun”.


Luni, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spunea că se gândește la varianta testării antidrog a elevilor, dacă au comportamente specifice consumului de droguri. Testarea s-ar face, însă, doar cu acordul părinţilor.








Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri