Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, după întâlnirea cu distribuitorii de medicamente, că în România nu este o criză de paracetamol şi ibuprofen.
"Concluzia este că nu este o criză de paracetamol şi ibuprofen. În momentul de faţă, faţă de alte state, în România nu avem aceste probleme datorită fabricilor de medicamente care produc aici, în ţara noastră, aceste substanţe şi există atât variantele pentru adulţi, cât şi variantele pentru uz pediatric", a afirmat Rafila.
a spus că urmează să aibă loc o ultimă întâlnire cu marii distribuitori de medicamente, pentru a se stabili procedura prin care farmaciile să fie aprovizionate cu paracetamol şi ibuprofen.
"În această după-amiază va avea loc ultima întâlnire cu marii distribuitori ca să putem să stabilim cu dânşii o procedură în care toate farmaciile să fie aprovizionate cu orice formă disponibilă de ibuprofen sau de paracetamol, indiferent de denumirea comercială. Chiar dacă denumirea comercială, de multe ori, este atractivă şi oamenii cunosc mai bine una dintre aceste denumiri, important este ca populaţia să aibă disponibilitate la medicamente care conţin în mod similar substanţa activă, în acelaşi dozaj sau pe aceeaşi cale de administrare şi cu siguranţă, împreună cu dânşii, vom găsi cele mai bune soluţii, încât să nu discutăm despre discontinuitatea acestor produse pe piaţă", a adăugat ministrul.
Rafila a precizat că la această întâlnire nu s-a vorbit despre preţurile medicamentelor, menţionând că discuţiile pe această temă au început luni şi vor fi propuse mai multe măsuri Guvernului în perioada următoare.
"Astăzi nu am vorbit despre preţul medicamentelor. Am început să discutăm ieri despre această problemă şi sunt lucruri de bun simţ, pentru că sunt şi producătorii de medicamente şi, spuneam mai devreme, numeroasele fabrici de medicamente din România la care costurile de producţie au crescut odată cu creşterea preţurilor la utilităţi şi la materiile prime. Sunt mai multe lucruri pe care le vom propune în perioada următoare şi, cu siguranţă, unele dintre ele vor fi sprijinite şi la nivelul Guvernului, pentru că, în mod evident, adaptarea la rata inflaţiei, care a fost aplicată pe categorii de bunuri şi servicii, de ea trebuie să beneficieze şi producătorii de medicamente generice din România şi o să vedem alte măsuri legate de politica de preţ", a mai spus ministrul.
El a menţionat că există un grup de lucru privind politica de preţ în România.
"Am făcut cred că multe progrese încât să eliminăm ceea ce numim dublă referenţiere sau să nu luăm în considerare referenţierea la molecule care nu există pe piaţa din România şi să găsim preţul cel mai bun, dacă se poate, nu pentru producători, ci preţul cel mai bun pentru populaţia din România la care pot găsi medicamentele şi nu mai dispar medicamentele de pe piaţă, cum s-a întâmplat în ultimii mai mulţi ani", a evidenţiat Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila îi liniștește pe români: Nu este o criză de paracetamol şi ibuprofen
Autor: Alexandra Iana, redactor
Publicat: 10-01-2023 20:30
Trending

01 marActual
Necazul Ninei Iliescu, soția lui Ion Iliescu. Fosta primă-doamnă și-a dorit cu tot dinadinsul să îi ofere soțului său un copil

01 marExterne
Ruptură totală în cadrul mișcării MAGA. Omul care îl venera pe Donald Trump a întors armele împotriva acestuia: „Absolut dezgustător și malefic”

01 marActual
Noua zonă corporatistă a Capitalei. Firmele mari se înghesuie să își închirieze birouri pentru a fi aproape de viitorii absolvenți

01 marExterne
Vladimir Putin deplânge asasinarea ayatollahului Khamenei. Mesajul dur al liderului de la Kremlin pentru Donald Trump: „S-au încălcat toate normele moralității umane și dreptului internațional”

01 marActual
Business-ul care o îmbogățește pe Valentina Pelinel. Soția milionarului Cristian Borcea este implicată în multe proiecte

01 marActual
O nouă amenințare marca Sorin Grindeanu. Declarațiile liderului PSD vor arunca în haos Coaliția de guvernare

01 marActual
Afacerea care înflorește în România. Cifrele amețitoare estimate pentru acest an le dau aripi investitorilor

01 marActual
Pericolul nevăzut din mașinile și locuințele românilor. Avertismentul medicilor în privința poluanților de interior

01 marActual
Comuna din România care a fost scoasă la vânzare. Datoria primăriei către o firmă privată ar putea lăsa pe drumuri 5.000 de oameni

01 marActual



