Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat pentru News.ro că Spitalul Militar Central este unul dintre cele mai bune spitale din România şi că situaţia deputatului a cărui familie afirmă că a fost ucis de patru infecţii nosocomiale pe care le-ar fi luat din acest spital urmează să fie clarificată de administraţia spitalului şi de către Colegiul Medicilor.
„Există două surse de contaminare, una este endogenă, adică bacterii proprii ale noastre, care la o persoană imunodeprimată se multiplică în exces, sau o sursă exogenă, din mediul intraspitalicesc. Nu putem, din păcate, nu există nicio metodă infailibilă care să elimine aceste infecţii.
Noi ne găsim într-un paradox. Avem pe de o parte dorinţa să cunoaştem fenomenul, amploarea lui, să raportăm infecţiile, România raportează de cinci ori mai puţine infecţii în mod curent decât minimul european, nu decât media europeană, care este pe la 6-7% din totalul cazurilor internate, noi suntem în jur de 1%, e clar că nu raportăm, Ministerul Sănătăţii a făcut modificări legislative care să încurajeze raportarea, inclusiv în ceea ce priveşte indicatorii de performanţă pentru manageri. Deci ne găsim între dorinţa de a cunoaşte realitatea şi nişte afirmaţii, pe care îmi pare rău că le caracterizez aşa, câteodată sunt demagogice, aceiaşi oameni care doresc raportarea şi cunoaşterea fenomenului sunt extrem de vehemenţi atunci când discutăm despre astfel de infecţii care, din nefericire apar, nu există nicio ţară din lume în care să nu apară, la nivel european se estimează că sunt zeci de mii de decese, 37 de mii de decese era ultima estimare, într-un singur an, cauzate de aceste infecţii asociate asistenţei medicale”, a spus Ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rafila reacționează în cazul fostului deputat PSD declarat mort de COVID: 'Ne găsim într-un paradox'
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



