Alianță neașteptată în războiul comercial declanșat de Donald Trump. Cum și-ar putea uni forțele China și Uniunea Europeană împotriva taifunului tarifelor americane

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 17-04-2025 17:38

Actualizat: 17-04-2025 17:52

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Războiul comercial declanșat de administrația Trump produce îngrijorare la nivel planetar, astfel că marile puteri ale lumii încearcă să găsească cele mai bune soluții pentru a face față situației. În acest context, China ar putea face o alianță neașteptată, ca răspuns la politicile agresive ale Statelor Unite. Ideea a fost lansată recent de un important diplomat al Beijingului.

Pe fondul războiului comercial declanșat de Donald Trump, China și-ar putea schimba atitudinea față de Uniunea Europeană. Astfel, o nouă alianță ar putea să apară ca răspuns la taxele impuse de liderul de la Casa Albă.

China pare interesată de o alianță neașteptată cu Uniunea Europeană

Ambasadorul Chinei în Spania, Yao Jing, a anunțat că țara sa dorește să trateze UE ca pe un partener și nu ca pe un rival. În plus, diplomatul a lăudat abordarea multilaterală a Uniunii în domeniul afacerilor externe, spre deosebire de cea izolaționistă a președintelui Donald Trump. De asemenea, Yao a subliniat că țara sa nu se va opune unor noi relații comerciale cu cât mai multe state de pe bătrânul continent, așa cum a făcut recent cu Spania.

„Ar trebui să ne concentrăm pe parteneriat. China nu va fi niciodată o amenințare sau un dușman al UE. Am spus foarte clar că China își va deschide ușa cu trecerea timpului, iar această ușă nu va fi niciodată închisă. Suntem pregătiți să ne deschidem piața către alți membri ai UE, așa cum tocmai am făcut cu Spania”, a declarat Yao Jing.

Săptămâna trecută, China și Spania au convenit să permită accesul pe piața chineză a stomacului de porc spaniol, un produs consumat pe scară largă în China, dar care nu era autorizat până acum. Potrivit analiștilor, acest acord ar putea fi un semnal că Beijingul ar putea sista ancheta antidumping privind carnea de porc din UE, lansată anul trecut ca răspuns la tarifele aplicate de Uniune vehiculelor electrice chinezești.

(NU RATA: Cutremur în Europa după anunțul venit de la Washington! Cea mai mare temere vine din partea marilor companii care activează în domeniul tehnologic)

Riposta chinezească la tarifele lui Donald Trump

La scurt timp după ce Donald Trump a anunțat introducerea unor tarife de 125% pentru produsele chinezești importate în SUA, guvernul de la Beijing a răspuns într-un mode neașteptat. Mai exact, China va introduce noi restricții asupra numărului de filme americane permise în cinematografele de pe teritoriul său.

„Acţiunea greşită a guvernului SUA de a abuza de tarifele impuse Chinei va reduce în mod inevitabil şi mai mult ca publicul intern să fie favorabil faţă de filmele americane. Vom urma regulile pieţei, vom respecta alegerea publicului şi vom reduce moderat numărul de filme americane importate”, a transmis China Film Administration.

În ciuda faptului că în ultimii ani producțiile cinematografice interne au depășit importurile de la Hollywood, China este a doua cea mai mare piață de film din lume după SUA. Măsura anunțată de statul chinez va fi o lovitură grea pentru studiourile americane. Potrivit Bloomberg, acțiunile Walt Disney Co, Paramount Global şi Warner Bros Discovery Inc au suferit un declin imediat.

(CITEȘTE ȘI: China schimbă regulile jocului în războiul tarifar cu Donald Trump. A „pârât” America la cel mai înalt for economic mondial)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri