Alianța Vestului face furori în Moldova. Decizie-surpriză a primarilor

Autor: Mihai Paul, redactor

Publicat: 17-12-2018 17:54

Actualizat: 17-12-2018 17:57

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ca urmare a alianței făcute de primarii celor mai mari orașe din Vest, primari din patru judeţe din Moldova au semnat, luni, la Suceava, contractul cadru de asociere "Moldova se dezvoltă", printre aceştia numărându-se edilii din Iaşi, Neamţ, Botoşani şi Suceava.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, iniţiator al Asocierii ''Moldova se dezvoltă'', deschisă tuturor oraşelor dornice să i se alăture, a spus că acest demers nu este o replică şi nici o contrapondere la Alianţa Vestului.


"Cred că asocierea pentru Moldova trebuia să o avem mai de mult, având în vedere faptul că problemele de aici sunt mult mai grave decât cele ale Vestului. Îi felicit pe cei patru primari vrednici din vestul ţării, dar nu avem nimic de-a face cu ei.
Şi noi, în Moldova, avem primari vrednici, care şi-au făcut datoria, dar din cauza poziţionării noastre geografice, mai mult spre Est decât spre Vest, avem aceste probleme. Faptul că nu avem o autostradă care să lege Moldova de celelalte regiuni istorice, de Ardeal şi Bucureşti, avem o mare problemă. Aşa cum i-am spus şi preşedintelui României, la şedinţa Asociaţiilor Municipiilor din România, în măsura în care aceste probleme nu se vor rezolva, Moldova este condamnată la subdezvoltare. De aceea am decis, cei şapte primari care suntem aici, să facem acest parteneriat între localităţi, să fim un model de organizare pentru Moldova, să reprezentăm o putere de negociere la nivel guvernamental, european, dar şi cu alte organisme, în ideea de a dezvolta zona Moldovei", a spus Lungu.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri