Mii de tone de alimente ajung la gunoi în fiecare zi, doar în România, potrivit datelor colectate de Uniunea Europeană și Națiunile Unite. Situația este îngrijorătoare și la nivel global, iar specialiștii susțin că principalii vinovați sunt chiar consumatorii.
(CITEȘTE ȘI: Exigentul Horia Constantinescu, de la ANPC, a început războiul. Condițiile pe care „produsul românesc” trebuie să le îndeplinească)
Risipa alimentară atinge cote alarmante în țara noastră
Potrivit statisticilor, 6.000 de tone de alimente ajung zilnic la gunoi în țara noastră. După un calcul simplu, se poate constata că românii risipesc peste 2,2 milioane de tone de alimente în fiecare an. Mai exact, fiecare român aruncă anual aproximativ 129 de kilograme de mâncare, însemnând, de fapt, o masă pe zi. În țara noastră, 40% din risipa alimentară vine chiar din gospodăriile personale.
Statisticile arată că șase din zece alimente care ajung la coșul de gunoi provin din gospodării, trei din zece din industria HORECA, iar un aliment din zece, din industria retail. Recent a fost adoptată legea risipei alimentare, care îi obligă pe comercianți să doneze sau să vândă accelerat mâncarea aproape expirată.
Cum putem evita să aruncăm alimente
Tendința românilor de a se hrăni și a face cumpărături haotic este analizată de specialiștii în domeniu. Nutriționistul Mihaela Ifrose a explicat care sunt trucurile cel mai simple cu ajutorul cărora fiecare dintre noi poate reduce risipa de alimente.
„Dacă mergem într-un supermarket și ne uitam într-un coș de cumpărături, ne îngrozim. Românii cumpără mult, cumpără haotic, nu au un plan alimentar. Din această cauză avem și multe cazuri de obezitate. Cu siguranță, foarte multe alimente din cele cumpărate ajung la gunoi, pentru că un om normal nu poate mânca niciodată cât cumpără.
Cel mai bine este să pornim cu un plan de acasă, un plan scris. Vorbim despre lista de cumpărături, care ar trebui să existe, de fiecare dată. Totodată, ar fi bine să ne planificăm mesele principale pentru câteva zile în avans și să achiziționăm în funcție de acestea. Nu este bine nici să mergem la cumpărături când ne este foame, deoarece atunci avem tendința de a cumpăra mai multe produse. Mulți români nu au ordine în frigider. Astfel, nu pot ține o evidență corectă a alimentelor și ajung să cumpere lucruri pe care deja le au acasă. În risipa alimentară pe care o facem se reflectă modul nostru de viață, sănătatea noastră”, a declarat nutriționistul Mihaela Ifrose.
(NU RATA: Se cere suspendarea Sistemului de Garanție- Returnare! Neregulile găsite de către cel mai mare producător de băuturi din România)

















