Celebrul actor Matt Damon, câștigător de Oscar, cunoscut la nivel mondial, a apărut în podcastul „New Heights” al fraților Jason și Travis Kelce, legende ale celei mai tari ligi de fotbal american (NFL). Cu această ocazie, a dezvăluit că o modificare operată la nivelul dietei sale l-a făcut mai subțire decât a fost în ultimii ani, pe fondul pregătirii pentru cel mai recent rol al lui din filmul „Odiseea”.
Damon a spus că era „într-o formă foarte bună”. Totodată, actorul a explicat că regizorul filmului, Christopher Nolan, i-a transmis că vrea să-l vadă „suplu, dar puternic”. Aflat în fața fraților Kelce, Matt Damon a catalog acest aspect drept „un lucru ciudat”.
Cum a reușit Matt Damon să slăbească
Pentru a ajunge la acel nivel fizic, Damon a devoalat faptul că a eliminat un singur lucru din alimentația lui. „Literalmente, am încetat să mai mănânc gluten”, a spus actorul, continuând în următorul mod: „Obișnuiam să cântăresc între 83 și 90 de kilograme. Am făcut întregul film la 76 de kilograme”.
Cea mai interesantă parte? Damon a transmis că nu s-a mai simțit „atât de ușor de pe vremea liceului”. A avut parte de „mult antrenament”, dar și de „o dietă foarte strictă”.
De asemenea, americanul a menționat că lucrează cu un antrenor și a făcut o comparație între pregătirea sa fizică și modul în care frații Kelce s-ar pregăti pentru un nou sezon în NFL. Practic, antrenamentul a devenit o parte semnificativă în viața lui de zi cu zi.
„Este ca și cum ar fi pur și simplu o parte din ziua ta. Face parte din munca ta, nu? Și ajungi să intri într-o rutină și chiar să-ți construiești ziua în jurul tuturor acelor lucruri”, a adăugat Damon
CITEȘTE ȘI: Cea mai bună lecție care trebuie ținută minte de oameni. Ce spune regula celor trei pahare
Care e faza cu glutenul?
O dietă fără gluten este, de obicei, adoptată din motive medicale, inclusiv pentru gestionarea simptomelor bolii celiace. Pentru majoritatea oamenilor, glutenul nu e neapărat dăunător.
„Dovezile sugerează că, pentru sănătatea generală, accentul ar trebui pus pe o dietă integrală, minim procesată, bazată pe plante, care poate include cereale ce conțin gluten”, a afirmat un dietetician autorizat din cadrul Mayo Clinic Health System, în 2021, pentru Business Insider, potrivit Antena 3 CNN














