alina gorghiu

sursa foto:  digi24.ro

Alina Gorghiu bate cu pumnul în masă pentru egalitatea de gen: ‘Ne trebuie programe bugetare și de finanțare pe piața muncii pentru stimularea participării femeilor în economie’

Preşedintele interimar al Senatului, liberala Alina Gorghiu, a declarat că România, din păcate, nu excelează la capitolul promovării femeilor în cele mai diverse domenii sau pe cele mai înalte paliere de decizie, nu excelează la asigurarea egalităţii de şanse şi tratament între bărbaţi şi femei.

 

Senatoarea PNL a mai declarat în cadrul conferinței ”Viziunea femeilor lider pentru o Europă a egalităţii de şanse: rezilienţa – răspuns la multiplele crize cu care ne confruntăm”, că Fără egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, România bate pasul pe loc. Şi în domeniul rezilienţei, şi în cel economic, şi în cel social. De aceea, trebuie să nu întârziem măsurile care pot rezolva această problemă.

Conceptul de „rezilienţă” apare în strategiile internaţionale de aproape un deceniu. Cred, însă, că ultimii ani marcaţi de crize majore, multiple şi succesive, au determinat România, dar şi întreaga comunitate internaţională, să realizeze cât de mare e nevoia de rezilienţă, dar mai ales cât de mult contează să fie folosită experienţa femeilor pe toate palierele. „Cea mai slabă verigă poate însemna distrugerea întregului lanţ. Inegalitatea de gen este o verigă slabă – consolidarea acelei legături întăreşte rezilienţa.” arată ONU. Iar când vine vorba de război, toate studiile arată că … fără femei în echipele de negociere de pace, în echipele de gestionare a dezastrelor, în celule de criză … nu se poate vorbi de rezilienţă”, a spus Alina Gorghiu.

Preşedintele interimar al Senatului a arătat că ”România, din păcate, nu excelează la capitolul promovării femeilor în cele mai diverse domenii sau pe cele mai înalte paliere de decizie, nu excelează la asigurarea egalităţii de şanse şi tratament între bărbaţi şi femei”.

”Pornim de la nişte realităţi foarte dure”

Trebuie înţeles că politicile actuale în acest domeniu nu pot înainta dacă nu se fac paşi când vine vorba de legislaţie, fără să schimbăm maniera în care abordăm strategic egalitatea de şanse … fără să impunem schimbări operaţionale concrete! Fără toate acestea … ritmul lent de corectare a decalajelor de reprezentare de gen din România se va menţine, şi ne vom găsi, în continuare, sub media statelor membre UE”, a afirmat senatorul PNL: Gorghiu a precizat că ”pornim de la nişte realităţi foarte dure, care arată cât de gravă este problema la noi: 2 ministre (mai puţin de 10% din poziţiile din guvern); 17% femei în Parlamentul României; 5% primăriţe şi aproximativ 20% femei consiliere locale şi judeţene”.

”În România, pe plan local, 27 % din afacerile existente sunt deţinute de femei. În clasamentul ţărilor, suntem undeva pe locul 20. Cea mai mare rata şomajului este în rândul femeilor! Deşi procentul de femei cu studii superioare e mult mai mare decât al bărbaţilor. Este trist că avem această resursă umană extraordinar de valoroasă, dar nu este folosită! Şi nu doar în România, ci chiar la nivel global persistă problema!”, a explicat Alina Gorghiu.

Preşedintele interimar al Senatului a mai arătat că ”64% din afacerile deţinute de femei au fost puternic afectate de pandemia Covid-19 versus 52% dintre cele deţinute de bărbaţi”.

În plus, 1 din 3 femei antreprenoare consideră că responsabilităţile familiale şi casnice au fost principalul motiv pentru care nu s-a putut ocupa de afacere, încât să genereze profit! Acesta este în linii mari tabloul egalităţii de şanse din România. Şi ştim fiecare că, dacă continuăm în ritmul acesta, practic amânăm integrarea deplină a României în sistemul de bune practici europene în privinţa echilibrului de gen şi în privinţa implicării femeilor în viaţa economică şi antreprenorială din societate. Şi nu e de dorit aşa ceva!”, a completat ea.

cotă de 30% pentru femei şi bărbaţi pe listele electorale”

Alina Gorghiu a mai declarat că în Camera Deputaţilor sunt câteva legi care trebuie adoptate rapid. ”Nu avem voie să le ratăm până la sfârşitul acestei sesiuni legislative. Urmează anul electoral 2024, cu patru rânduri de alegeri şi trebuie să ne asigurăm că după 2024 vor fi femei şi bărbaţi deopotrivă la masa deciziei. Sunt două proiecte care ar trebui să fie prioritate pentru Camera Deputaţilor. În primul rând, propunerea cu cotele pentru reprezentarea echitabilă a femeilor şi bărbaţilor în politică, care prevede un minim de 33% femei sau bărbaţi pe liste. În al doilea rând, este iniţiativa legislativă care prevede o cotă de 30% pentru femei şi bărbaţi pe listele electorale pentru alegerile locale şi consiliile de administraţie. Cer decidenţilor politici din Camera Deputaţilor să stabilească urgent un calendar pentru dezbatere şi vot a acestor măsuri!”, a spus Gorghiu.

”Ne trebuie programe bugetare pentru promovarea femeilor de carieră în poziţii de decizie”

Preşedintele interimar al Senatului a mai subliniat că ”nu e îndeajuns dacă vrem să facem reformă şi pe acest palier, ci ne trebuie şi implementarea bugetării de gen”.

Ne trebuie programe bugetare şi de finanţare pe piaţa muncii pentru stimularea participării femeilor în economie, pentru accesul femeilor la oportunităţi, pentru promovarea femeilor de carieră în poziţii de decizie. Fie că vorbim de sectorul public sau privat … creşterea gradului de ocupare a femeilor pe piaţa muncii, salarizarea egală şi accesul egal la finanţarea STARTUP-urilor sunt absolut obligatorii! Altfel, nu vom putea diminua decalajul dintre femei şi bărbaţi în România. Mai mult, fără implicarea Guvernului României, vom rămâne cu o rată scăzută a promovării femeilor în poziţii de decizie în politică, management şi administraţie. Va fi foarte important ca Guvernul României să se implice în mod activ pentru a crea programe de suport pentru susţinerea femeilor în diverse domenii”, a spus ea.

”Fără egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, România bate pasul pe loc. Şi în domeniul rezilienţei, şi în cel economic, şi în cel social. De aceea, trebuie să nu întârziem măsurile care pot rezolva această problemă”, a declarat în final Alina Gorghiu, conform news.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare