Zilele acestea, Andrei Lăscaru a dezvăluit o altă minciună de la Lidl pe care mulți consumatori o cred. Mergând în unul dintre magazinele retailerului, a arătat ce conțin, de fapt, mezelurile de la Cămara Noastră. Odată ce vor afla, mulți români se vor gândi de două ori înainte să le mai cumpere.
Medicul nutriționist a luat un mezel de pe raft și a arătat cât de mincinoasă este ideea de „eticheta curată”. Conține un compus chimic care poate provoca chiar și cancer. Totuși, ținând cont că are un preț atractiv, din grabă și dorința de a mânca ceva gustos, mulți îl consumă. Bonus: mai pregătesc și pachet de școală pentru copiii lor.
„Mă obosește foarte tare chestia asta cu eticheta curată pe care foarte multe mezeluri. Atenție! Aceste alimente nu sunt, de principiu, recomandate niciunei categorii de consumatori, dintr-un motiv simplu.
Când citim eticheta super-curată, o să găsim mușchi de porc, la 100 de grame de produs, 107 grame de carne, așa zic ei. În continuare: sare, condimente, extract de condimente, antioxidant, ascorbat de sodiu, arome naturale, conservant, nitrit de sodiu.
Beleaua e cu nitritul de sodiu. El se transformă în nitrați și ulterior în nitrozamine, printr-o succesiune de reacții chimice care nu sunt, în acest moment, scopul materialului. Nitrozaminele sunt, conform Organizației Mondiale a Sănătății, cancerigene.
În principiu, mâncați carne, nu mezeluri. De preferat, carne macră. Nici carnea asta tocată nu-i foarte bună”, a spus doctorul care a fost la Lidl.
CITEȘTE ȘI: Reduceri colosale la Lidl! Toate produsele vor fi cu 40% mai ieftine luni, 26 august 2024
Produsele High Protein, o altă minciună de la Lidl. Un antrenor de fitness a spus cât de ajută, de fapt, alimentele care promit că sunt bogate în proteine
Andrei de la Love Island povestea, în urmă cu ceva vreme, că nu te ajută cu nimic budinca High Protein, brânza, shake-ul și alte alimente de acest tip pe care retailerul le vinde. Mulți dau năvală în magazin când le văd la raft, crezând că sunt sănătoase.

În fapt, sunt multe alte alimente care conțin mult mai multe proteine și nu mai sunt marcate astfel. Pentru urmăritorii săi, el a recomandat, ca și medicul, consumul direct de carne. Este cea mai sănătoasă variantă pentru o bună funcționare a corpului, dar cu măsură, nu în exces.
















