Ambasada României în SUA a transmis într-o postare pe pagina oficială de facebook că volumul schimburilor comerciale între România şi Statele Unite ale Americii a fost de 5,13 miliarde de dolari în anul 2022, cel mai mare din istoria relaţiilor dintre cele două ţări.
”Veştile bune au sosit! Aşa cum am anticipat în urmă cu două luni, cel mai mare volum al schimburile comerciale din istoria relaţiilor dintre România şi Statele Unite ale Americii a avut loc în anul 2022, când acesta s-a situat la nivelul a 5,13 miliarde de dolari”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ambasadei României în SUA.
Conform sursei citate, faţă de statisticile anului 2021, se observă că România îşi consolidează balanţa comercială printr-o creştere a exportului.
”Ne propunem ca în acest an să menţinem trendul ascendent prin promovarea intensă a comerţului între cele două ţări, astfel încât Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii să înregistreze rezultate economice tot mai bune”, menţionează reprezentanţii Ambasadei, conform news.ro
Ambasada României în SUA: În anul 2022, a avut loc cel mai mare volum al schimburilor comerciale din istoria relaţiilor dintre România şi Statele Unite ale Americii
Trending

01 marExterne
Ruptură totală în cadrul mișcării MAGA. Omul care îl venera pe Donald Trump a întors armele împotriva acestuia: „Absolut dezgustător și malefic”

01 marExterne
Vladimir Putin deplânge asasinarea ayatollahului Khamenei. Mesajul dur al liderului de la Kremlin pentru Donald Trump: „S-au încălcat toate normele moralității umane și dreptului internațional”

01 marPolitica
Tehnocratul Dacian Cioloș transferat la Securitate, în unitatea de filaj. Partidul PLUS ar fi fost cumpărat de fostul premier (VIDEO)

01 marActual
Comuna din România care a fost scoasă la vânzare. Datoria primăriei către o firmă privată ar putea lăsa pe drumuri 5.000 de oameni

01 marActual
Salariul unui pompier de la ISU în 2026 și beneficiile oferite de stat. Iei pensie specială după 25 de ani de muncă

01 marExterne
Capitala care se transformă într-o junglă urbană. „Mișcarea theriană” ia amploare într-o țară din America de Sud

01 marHoroscop
Horoscop financiar martie 2026. Două zodii fac greșeli majore în investiții, dar și la locul de muncă

01 marEntertainment
Teanc de bani găsit pe stradă de Dani Oțil. Vedeta de la Antena 1 a anunțat și ce va face cu bancnotele, puțini ar proceda astfel

01 marActual
De ce s-au înmulțit magazinele Froo peste noapte. Atât plătesc românii care vor să-și ia franciză

01 marSocial



