Românii care aruncă deșeuri în natură riscă să primească o amendă colosală. Acest gen de fapte reprobabile sunt reglementate sever, iar sancțiunile aplicabile sunt substanțiale.
Polițiștii locali din Bistrița au surprins în flagrant mai multe persoane care aruncau gunoaie sub un pod. Sancționarea acestor fapte, tot mai frecvente în țara noastră, atrag o amendă exorbitantă pentru persoanele care ignoră deliberat normele de protecție a mediului.
Bistrițeni care încercau să scape de deșeurile menajere lăsându-le sub un pod
Câțiva bistrițeni încercau să scape de deșeurile lor, însă, după ce a fost prinși de autorități, au fost nevoiți să încarce totul înapoi în mașină. Aceștia au declarat că locuiesc într-o localitate limitrofă, recunoscând că au încercat să scape de deșeurile din gospodărie în mod ilegal. După intervenția forțelor de poliție, contravenienții au fost obligați să recupereze resturile și să le încarce în mașina proprie.
Șoferul a primit o amendă de 800 de lei pentru încălcarea legislației privind gestionarea deșeurilor.
Potrivit site-ului Bistriteanul.ro, numeroși locuitori din județ au început să se debaraseze de gunoaie la pubelele din capitala acestuia, Bistrița. Polițiștii locali și inspectorii ADI Deșeuri au surprins mai multe persoane din Crainimăt, care scăpau de gunoaiele de acasă abandonându-le la un tomberon de pe strada Armoniei. Cei prinși au fost amendați cu 800 de lei.
Amendă de 45.000 lei pentru abandonarea deșeurilor în județul Timiș
Potrivit publicației locale, unul dintre locurile preferate pentru abandonarea deșeurilor este strada Armoniei. Aici polițiștii locali, alături de inspectorii ADI Deșeuri, au surprins mai multe persoane din localitatea Crainimăt, care scăpau ilicit de gunoaiele menajere.

„Platforma era în atenția noastră de ceva timp, datorită mai multor sesizări primite din partea bistrițenilor. Colegii noștri i-au obligat să ridice deșeurile de la platformă și să le depoziteze corespunzător pe raza localității de domiciliu. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 800 de lei, conform HCL 153/2009 privind măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistrița”, informează Poliția Locală.
În aceeași zi în care polițiștii din Bistrița au aplicat sancțiuni pentru aruncarea gunoaielor sub pod, o altă sancțiune reprobabilă similară a fost aplicată în județul Timiș. Doi bărbați din Timioara au fost prinși abandonând cantități mari de gunoi pe un câmp și au fost amendați cu sume uriașe, fiecare având de achitat 45.000 de lei pentru fapta comisă.
Ce prevede legea în cazul infracțiunilor de abandonare a deșeurilor
Legea 211/2011, care reglementează regimul deșeurilor, prevede că acțiunile de abandonare a gunoaielor reprezintă o încălcare a normelor de protecție a mediului. Legea stipulează sancțiuni clare pentru persoanele care nu respectă normele în vigoare privind abandonarea deșeurilor în locuri neautorizate.
Persoanele fizice care comit astfel de fapte riscă amenzi între 3.000 și 6.000 de lei. Persoanele juridice sunt pasibile de amenzi care pot ajunge între 20.000 și 40.000 lei. De regulă, sancțiunile pentru abandonarea deșeurilor pot fi extrem de mari. Amenda poate ajunge între 30.000 și 45.000 de lei, în funcție de gravitatea faptei.
CITEȘTE ȘI: O nouă obligație pentru români. Măsurile impuse de Uniunea Europeană intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025



















