Proprietarii de apartamente cu termopane la ferestre pot primi o amendă de până la 4.000 de lei, dacă nu au ținut cont de o regulă esențială pe care sunt obligați să o respecte cei care locuiesc la bloc.
Odată intrată pe piața de la noi din țară, tehnologia a făcut furori printre români. Oameni din toate colțurile României s-au grăbit să investească în noul tip de tâmplărie ce oferă numeroase beneficii față de cea din lemn, însă mulți nu și-au dat seama sau au ales să ignore un detaliu important.
Viața la bloc vine la pachet cu numeroase reguli pe care locatarii trebuie să le respecte. Acestea au caracter obligatoriu și sunt impuse pentru a asigura nu doar armonia în imobil, dar și siguranța oamenilor.
Un astfel de exemplu este obligativitatea instalării detectoarelor de gaz. Potrivit legii, ele trebuie să fie nelipsite în locuințele folosesc aparate pe bază de gaze, mai cu seamă în cazul camerelor în care există feronerie termopan.
Te-ar putea interesa și: Capcana din Codul Rutier ce te scapă de amendă. Există o situație în care șoferul poate să depășească pe linie continuă
De ce pot fi amendați cu până la 4.000 de lei românii care au apartamente cu termopane
Potrivit prevederilor din Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) nr. 5/2009 privind aprobarea Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, în cazurile în care geamurile ferestrelor au o grosime mai mare de 4 mm sau sunt de construcţie specială - termopane - este obligatorie montarea detectoarelor de gaze care închid automat conducta de alimentare a aparatelor.
„Pentru cazul în care geamurile au o grosime mai mare de 4 mm sau sunt de construcţie specială (securizat, tip Thermopan etc.) este obligatorie montarea detectoarelor automate de gaze cu limita de sensibilitate de cel puţin 2% metan (CH4) în aer, care acţionează asupra robinetului de închidere (electroventil) a conductei de alimentare cu gaze naturale a aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi. În cazul utilizării detectoarelor, suprafaţa vitrată poate fi redusă la 0,02 mp pe mc de volum net de încăpere", este explicat în actul normativ.
Cei care nu se supun legii pot fi sancționați. Neinstalarea detectoarelor de gaz în încăperile cu geam termopan, aşa cum dispun normele tehnice aprobate prin Ordinul ANRE nr. 5/2009, se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.000 și 4.000 de lei.
Te-ar putea interesa și: Aerul condiționat nu mai poate fi montat la bloc pe fațadă. Cetățenii care încalcă regula primesc și 50.000 de lei amendă, în această țară


















