Românii care își abandonează ani animalele de companie pot primi sute, chiar mii de lei amendă. În ultimii ani, necuvântătoarele au primit mai multe drepturi, iar viața lor nu a mai fost lăsată la mila norocului. A fost înființată inclusiv Poliția Animalelor, pentru a-i sancționa pe cei care tratează ființele vii de parcă ar fi obiecte fără suflet. Cazurile în care cetățenii au fost prinși făcând fapte sancționabile sunt destul de rare, dar chiar zilele acestea, un bărbat de 49 de ani a fost amendat pentru că a lăsat un câine într-un tomberon.
Individul din Bistrița a fost amendat cu 12.000 de lei pentru că a dus animalul cu mașina de serviciu și l-a pus, ca pe un gunoi, în recipientul pentru deșeuri de la marginea orașului. Nu se gândea că va fi văzut, mai ales filmat, dar se pare că a avut ghinion.
Un cetățean cu simț de răspundere a scos imediat telefonul și a dat imaginile către un ziar local. Publicația le-a pus și pe rețelele de socializare. Ulterior, oamenii legii au trecut la acțiune și l-au identificat pe monstrul cu chip de om.
Poliția Animalelor a dus animalul abandonat la un centru
Poliția Animalelor l-a amendat pe bărbat cu suma menționată, dar nu i-a făcut dosar. Nu a primit nici închisoare deoarece nu i-a provocat răni fizice câinelui. S-a aplicat Legea 2005/2004 în cazul său.
„În urma apariţiei în spaţiul public a imaginilor, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Bistriţa-Năsăud s-au sesizat din oficiu şi au demarat verificările pentru identificarea persoanei în cauză. (...) A fost identificat autoturismul în cauză, precum şi conducătorul acestuia, un bărbat de 49 de ani din Bistriţa. În urma verificărilor a reieşit faptul că, în după-masa de 6 august, acesta ar fi transportat şi abandonat un câine, pe domeniul public, strada Valea Budacului. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea Legii 2005/2004, cu amendă în cuantum de 12.000 de lei", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, la solicitarea AGERPRES.
Cu privire la animal, oamenii legii au transmis că au cerut ajutor de la colegii angajați la Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa. Instituția de stat a preluat câinele de care stăpânul a vrut, cu orice preț, să scape. În prezent, patrupedul este în adăpost și caută o familie care să-și dorească să-i ofere un cămin. Nu înțelege ce se întâmplă și va avea nevoie de o perioadă de adaptare.
















