Amendă de sute de lei pentru românii care fac acest gest la fântânile arteziene. O femeie din Arad a fost deja sancționată de Poliția Locală

Autor: Luciana Polite

Publicat: 08-06-2024 22:39

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Românii care abuzează de fântânile arteziene sunt buni de amendă! Un exemplu relevant în acest sens a avut loc chiar pe data de 7 iunie, când o femeie din Arad s-a gândit să folosească apa dată în folosul cetățenilor pentru un gest necugetat. Ghinionul său a fost că un echipaj de la Poliția Locală, a prins-o și a taxat-o imediat. Cazul său a ajuns celebru, în întreaga țară.


Femeia de 40 de ani se apucase să-și spele covoarele de la mașină la fântâna arteziană pentru care statul a plătit o mică avere. Un cetățean responsabil a văzut-o și a sunat la
Dispeceratul Poliției. Ulterior, oamenii legii au venit și au văzut noroiul care ieșea din „curățenia” pe care o făcea.
„În data de 07.06.2024, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică și intervenție din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, au identificat și sancționat o persoană de sex feminin pentru încălcarea obligației de a păstra curățenia pe arterele de circulație, prevăzută de normele HCLM nr. 297/2015 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Arad. Astfel, agenții din teren, semnalați de către un cetățean prin Dispeceratul Poliției Locale, s-au deplasat în Piața Catedralei, surprinzând femeia care spăla nestingherită în fântâna arteziană amplasată recent în zonă niște covoare auto, murdărind cu noroi inclusiv artera pietonală”, au transmis autoritățile.

Și cu amendă, și pusă la curățenie!


Nu se putea ca un astfel de comportament să scape de amendă. 400 de lei a plătit femeia de 40 de ani pentru că a „confundat” spălătoria auto cu fântâna arteziană. Identitatea sa nu a fost divulgată, dar întâmplarea a ajuns cunoscută în întreaga țară.

„N.M., în vârstă de 40 de ani, cu domiciliul în Arad, s-a ales cu amendă de 400 de lei, fiind obligată să curețe zona afectată, aplicându-se măsura complementară de aducere a terenului la starea inițială”, a transmis Poliția Locală.

Fântâna arteziană pe care arădeanca a folosit-o să spele covoare a costat enorm. Este amplasată în Piața Catedralei,  piaţă agroalimentară în zonă de promenadă, ale cărei lucrări au costat 29 de milioane de lei. În proiectul de modernizare şi reconversie a inclusă și arteziana care are forma amprentei Cetăţii Aradului, compusă din 144 de jeturi de apă tip rachetă, cu o înălţime de până la 7,5 metri. O bijuterie umplută cu noroi, curățată ulterior de cea care a primit amendă.

CITEȘTE ȘI: Cel mai bogat primar din România ar putea să-și facă afaceri imobiliare, cu toate casele și proprietățile sale. Edilul a câștigat alegerile locale cu doar 400 de voturi!

 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri