Vineri, Raiffeisen Bank International (RBI) a primit o amendă de 2 milioane de euro din partea Autorității de Supraveghere a Pieţei Financiare din Austria (FMA). Aceasta este cea mai mare amendă aplicată în Austria şi a survenit în urma descoperirilor făcute de autorități. FMA a explicat că au fost descoperite nereguli în verificarea de către Raiffeisen Bank International a spălării banilor şi finanţării terorismului la două bănci corespondente. Potrivit unor surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, ţările implicate sunt Cuba şi Bahrein.
Această amendă uriașă afectează şi mai mult imaginea Raiffeisen Bank International (RBI). Cea mai mare bancă occidentală din Rusia se află sub o presiune tot mai mare pentru a ieși de pe această piaţă.
(VEZI ȘI: Colosul bancar care pune la bătaie credite de miliarde pentru magnații români! Mediul de business are de acum noi oportunități de creditare)
Raiffeisen Bank, sub presiune tot mai mare din partea SUA
Pe data de 6 mai, secretarul adjunct al Trezoreriei SUA, Wally Adeyemo, a trimis o scrisoare către Raiffeisen Bank International. În cadrul acestei scrisori, Adeyemo şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la expansiunea băncii austriece în Rusia. Totodată, secretarul adjunct al Trezoreriei SUA a făcut referire și la o tranzacţie în valoare de 1,5 miliarde de dolari cu un oligarh rus vizat de sancţiunile americane. La câteva zile de la primirea acestei scrisori, Raiffeisen Bank International a renunţat la tranzacția care avea legătură cu miliardarul rus Oleg Deripask.
În scrisoarea sa, Adeyemo susţine însă că expansiunea Raiffeisen contrazice asigurările date de grupul bancar austriac trezoreriei americane conform cărora încearcă să îşi reducă operaţiunile din Rusia. Totodată, acesta a avertizat că acţiunile RBI agravează riscul ca Trezoreria americană să ia măsuri pentru a-i restricţiona accesul la sistemul financiar american.
Acesta este cel mai sever avertisment de până acum şi vine după mai multe luni de presiuni. De mai mult de un an, Raiffeisen Bank International (RBI) este supravegheată de Oficiului pentru Controlul Activelor Străine SUA (OFAC).
Raiffeisen Bank International (RBI) acoperă 12 pieţe din regiune, având aproape 45.000 de angajaţi care deservesc 18,6 milioane de clienţi în cele aproximativ 1.500 de puncte de lucru. Majoritatea filialelor RBI sunt situate în Europa Centrală şi de Est.
(NU RATA: Un mare retailer lansează în România un nou concept de magazine. Strategia pe care se va baza colosul francez)
















